Evoluţia la şase luni indică un risc ridicat pentru compania a cărei capitalizare bursieră este de 349,78 mil. euro. Minimul anual al acţiunilor a fost înregistrat în 26 februarie de barchart.com.

Atingerea minimului anual este o etapă extrem de importantă pentru orice companie listată la bursă, deoarece prezintă un impuls negativ şi este perioada în care apar vânzătorii. Pe parcursul unei astfel de perioade, de regulă, investitorii fundamentali stau deoparte şi cumpără acţiuni cu maximă precauţie. Acţiunile Globalworth au scăzut cu 0,9% în 25 februarie, atingând pragul de 5,5 euro.

Portofoliul imobiliar al Globalworth a fost evaluat la sfârşitul lunii septembrie la 831,8 mil. euro, perioadă la care veniturile operaţionale nete ale companiei erau de 20,1 mil. euro.

Listarea Globalworth

După patru ani de pauză în faza incipientă a crizei imobiliare, Ioannis Papalekas a realizat că venise din nou timpul pentru achiziţii pe o piaţă şubrezită de datorii şi măcinată de falimente. Revenirea şi-a făcut-o în stil mare, lansând o ofertă publică iniţială (IPO) pe piaţa alternativă de investiţii a Bursei de la Londra. S-a întâlnit pentru prima oară cu reprezentanţii York Capital şi Oak Hill, doi dintre cei mai mari şi mai reputaţi investitori financiari ai lumii, în perioada aprilie-mai 2013, în cursul seriei de prezentări preliminare ale IPO-ului său. Sceptici cu privire la România şi la Globalworth, ambii investitori au refuzat să parieze pe Papalekas. În iulie 2013, Globalworth s-a listat cu ajutorul unor investitori pe care Papalekas îi cunoştea din trecut, printre care prietenul său Eyal Ofer – cel mai bogat israelian. După un an în care Globalworth a făcut achiziţii de sute de milioane de euro, York Capital şi Oak Hill au decis să participe la a doua majorare de capital şi să intre în acţionariatul Globalworth.

În spatele acestor fonduri sunt doi dintre cei mai bogaţi americani. Oak Hill este compania lui Robert Bass, a cărui avere este estimată la 2,7 mld. dolari. Alături de cei trei fraţi ai săi, el a moştenit averea unchiului său, Sid Richardson, un magnat al petrolului din Texas. De cealaltă parte, York Capital a fost fondată de James Dinan, care are o avere estimată la 2 mld. dolari. Dinan a ocupat în 2014 locul 20 într-un top al celor mai bogaţi manageri de fonduri de hadging. Acum, York Capital deţine 24,4% din Globalworth, iar Oark Hill 13,3%.  

Printre cele mai importante proprietăţi deţinute de Globalworth se numără parcul de afaceri UpGround şi turnurile de birouri Tower Center International, Unicredit Tower şi Nusco Tower.

Interesant este că firma lui Papalekas deţine în proprietate aproape jumătate din clădirile disponibile la închiriere în zona pasajului Pipera, cunoscută drept City-ul românesc. Practic, din cele zece clădiri de birouri din această zonă, incluzând şi Bucharest One şi turnul de pe Gara Herăstrău – aflate în construcţie, compania Globalworth deţine cinci clădiri cu o suprafaţă totală de peste 122.000 mp, adică aproape jumătate din suprafaţa întregului stoc al zonei.

CITIŢI ŞI Într-o singură intersecţie din Bucureşti lucrează 30.000 de corporatişti. În 5 ani vor fi 50.000