Acţiunile Holcim şi Lafarge, în creştere după publicarea rezultatelor pe primul trimestru

Valoarea acţiunilor Lafarge (Franţa) şi Holcim (Elveţia) a crescut, joi, la bursă, după ce companiile au raportat majorarea profiturilor în primul trimestru, iar un acţionar-cheie a acceptat să sprijine planificata fuziune a acestora, transmite Bloomberg.

Eurocement Holding, al doilea acţionar al Holcim, care anterior s-a opus fuziunii, a anunţat miercuri că sprijină tranzacţia, apreciind că noua entitate combinată va fi un succes.

În primul trimestru din 2015, profitul net al Holcim a urcat la 310 milioane de franci elveţieni (330 milioane de dolari), de la 80 milioane de franci în primele trei luni din 2014. Profitul operaţional al Lafarge a urcat cu 17% în perioada ianuarie – martie 2015, la 403 milioane de euro (451 milioane de dolari), depăşind estimările analiştilor, de 368 milioane de euro.

Joi, acţiunile Holcim au urcat cu 2,6% la Bursa de la Zurich, în timp ce titlurile Lafarge au crescut cu 6,3% la Bursa de la Paris.

Luna aceasta, Lafarge şi Holcim l-au numit pe Eric Olsen în funcţia de director general al entităţii rezultate în urma fuziunii dintre cei doi producători de ciment.

Anul trecut, cele două companii au anunţat că vor să-şi unească forţele, pentru a da naştere unui gigant mondial cu vânzări de 44 de miliarde de dolari pe an.

Alegerea unui director general pentru compania ce va fi cel mai mare producător de ciment din lume reprezenta ultimul obstacol în calea finalizării tranzacţiei. În 20 martie, producătorul elveţian de ciment Holcim şi compania franceză Lafarge au acceptat noi termeni ai planificatei lor fuziuni.

Companiile au stabilit că nouă acţiuni Holcim vor fi schimbate pentru zece titluri Lafarge. Acţionarii Holcim trebuie să ratifice acordul în data de 8 mai.

În vârstă de 51 de ani, Eric Olsen a fost mult timp şeful Lafarge, iar în prezent este vicepreşedinte al producătorul francez de ciment, responsabil pentru operaţiunile din ţări ca Franţa, SUA, Brazilia şi Egipt.

Vânzarea activelor din Europa, Canada şi alte regiuni este o precondiţie pentru ca Lafarge (Franţa) şi Holcim (Elveţia) să obţină aprobarea autorităţilor de reglementare în vederea realizării fuziunii lor, care va da naştere celui mai mare producător mondial de ciment, cu o cifră de afaceri de 34 de miliarde de euro (44 miliarde de dolari).

Lafarge va renunţa la toate operaţiunile sale de afaceri din Germania şi România, a anunţat Uniunea Europeană. Holcim trebuie să vândă subsidiarele din Slovacia, Cehia, unele active din Spania şi majoritatea activităţilor din Franţa. Pe de altă parte, companiile vor putea păstra fabrica Holcim din Altkirch, Franţa.

Holcim a intrat în România în anul 1997, iar în prezent deţine două fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare la Turda, 19 staţii ecologice de betoane, cinci staţii de agregate şi un terminal de ciment în Bucureşti.

Compania are aproximativ 1.100 de angajaţi.

Tot în România, Lafarge produce, de peste 15 ani, materiale de construcţii şi activează în sectorul de ciment, agregate şi betoane cu 40 de amplasamente industriale, unde operează peste 1.000 de angajaţi sau colaboratori.

AGERPRES