Miercuri, 17 iulie 2024, acţiunile producătorilor de cipuri au scăzut mult
Cu o zi în urmă, acţiunile producătorilor de cipuri au scăzut mult din cauza unor informaţii privind noile restricţii pentru exporturile din SUA şi a intensificării tensiunilor geopolitice provocată de niște comentarii ale lui Donald Trump.
Titlurile ASML, listate în Olanda, au scăzut cu 11%. Acţiunile Tokyo Electron au închis în declin cu aproape 7,5%. Acţiunile companiilor americane Arm, AMD, Marvell, Qualcomm şi Broadcom au scăzut cu peste 5%. Acţiunile cotate în Taiwan ale „Taiwan Semiconductor Manufacturing Co.” (TSMC) au închis, miercuri, în declin cu 2,4%.
ETF-ul VanEck Semiconductor a scăzut cu aproximativ 5%. Chiar și acțiunile companiilor listate în SUA: Super Micro Computer şi Applied Materials au scăzut.
Scăderea acţiunilor ASML, de exemplu, a avut loc chiar dacă a raportat câştiguri care depăşesc aşteptările pieţei pentru al doilea trimestru al acestui an. 49% din vânzările sale au avut loc în China, evidenţiind cât de mari sunt riscurile pentru firma americană, în cazul unor restricţii noi.
Din ce motive au scăzut acțiunile?
Scăderile acțiunilor producătorilor de cipuri au avut loc după ce agenția de presă Bloomberg a informat că Administraţia Biden ia în considerare să impună noi limite companiilor care îşi exportă echipamentele critice de fabricare a cipurilor în China.
Administrația Biden ar pune restricţii asupra produselor fabricate în străinătate, chiar dacă folosesc cea mai mică cantitate de tehnologie americană, decizie care poate afecta companiile străine.
Ce a spus mai exact Donald Trump?
Donald Trump a spus recent că Taiwanul ar trebui să plătească SUA pentru protecție împotriva Chinei. Totuși, el a recunoscut că a remarcat agresiunea militară crescută a Chinei față de Taiwan.
„Nu m-aș simți prea în siguranță dacă aș fi în locul [Taiwanului]”, a zis el.
Comentariile sale au pus la îndoială angajamentul Casei Albe de a apăra Taiwanul, dacă el va deveni noul președinte al SUA și dacă armata chineză ar ataca Taiwanul, pe care o consideră parte a teritoriului său. Vă reamintim că SUA nu recunosc Taiwanul în mod oficial, dar sunt cel mai important partener de securitate al său.
„Cred că Taiwanul trebuie să ne plătească pentru a fi apărat. Știi, nu suntem diferiți (Statele Unite – n.r.) de o companie de asigurări. Taiwanul nu ne dă nimic. Taiwan este la 15.000 de kilometri distanță (de SUA). Și la 110 kilometri distanță de China. Un mic avantaj, iar China este o bucată masivă de pământ, ar putea pur și simplu să o bombardeze. Nici măcar nu trebuie să… Adică, pot trimite literalmente doar obuze”, a spus oficialul american.