Bursa de Valori Bucuresti da semne de revenire, dupa o luna caracterizata de scaderea lichiditatii majoritatii actiunilor cotate. Pe fondul cresterii tranzactiilor, provocate de introducerea unor ordine de cumparare mai consistente, cursul bursei s-a inscris pe o tendinta crescatoare. De aceasta evolutie vor beneficia si fondurile mutuale, care investesc pe aceasta piata, care in ultimele saptamani au avut performante mai mici decat fondurile monetare.
Valoarea portofoliului de actiuni a crescut in ultima saptamana cu aproape 8%, tendinta pastrandu-se si pentru perioada urmatoare. Unele actiuni au inregistrat cresteri consistente ale cotatiilor. De exemplu, titlurile Electroputere au urcat vertiginos, dupa o scurta perioada de devalorizare. Ascensiunea de saptamana trecuta s-a cifrat la peste 22%, performanta atinsa doar in primele patru sedinte de tranzactionare. Ascensiunea este pusa pe seama unor noi informatii care circula in piata, referitoare la privatizarea societatii. Actiunile producatorului de echipamente frigorifice, Arctic Gaesti, au continuat pe trendul puternic crescator pe care s-au inscris inca de la inceputul saptamanii trecute, atingand noi maximumuri pentru ultimele 12 luni: 2.350 lei/actiune inca din sedinta de miercuri. Societatile de investitii financiare – SIF-urile – au avut si ele o saptamana buna, tranzactiile revenindu-si dupa o perioada de acalmie.
Dobanzile, in schimb, se rostogolesc, reducerile efectuate in premiera de Banca Comerciala Romana si CEC fiind urmate de cele ale BRD – SG, o alta mare banca. BRD a stabilit nivelul dobanzilor pentru depozite la 21,5% pe an (1 luna), 24,5% (3 luni) si 25,5% (6 luni). Aceste valori reprezinta cele mai mici valori ale dobanzilor bonificate la depozite din ultimii ani si apropiate de rata preconizata a inflatiei. Miscarile unora dintre cele mai mari banci romanesti vor fi urmate si de restul bancilor comerciale. Certificatele de trezorerie pentru populatie si-au redus si ele randamentul, la 27% pe an, pentru un termen de sase luni, perioada de subscriptie expirand la sfarsitul acestei luni.
Randamentul unui plasament de 100.000.000 lei de la iceputul anului (lei)
Depozit bancar 14.290.411
Portofoliul de actiuni 44.831.848
Certificate de trezorerie 14.290.411
Fond mutual 26.330.000
Curs leu/dolar 4.381.250
PERFORMANtELE Fondurilor mutuale la 12.06.2002
Fond Valoare Crest. Crestere Grad Structura activelor (%)
unitara 01.01- anuali- de risc
12.06 12.06 zata Disp. Depoz. Cert. Act. Alte
(lei) (%) (%) trezorerie cot. active
Oportunitati Nationale 229.402 16,34 40,34 1,08 0,27 24,83 72,11 2,79 0
Vanguard Protector 135.332 11,94 28,73 0,33 0,02 8,07 91,9 0 0
FCEx 326.540 12,13 29,22 0,15 0,85 0,00 96,92 0 2,23
Napoca 1.780 26,33 68,77 2,30 11,62 2,22 27,92 58,25 0
Fortuna Classic 1.186.820 8,49 20,02 0,37 0,15 1,83 87,91 9,25 0,87
Fortuna Gold 2.381.650 12,50 30,18 0,43 1,04 9,30 88,67 0,31 0,68
Fortuna Junior 69.581 1,88 4,26 4,00 1,26 98,74 0 0 0
Transilvania 167.915 14,61 35,71 2,53 0,3 25,26 43,95 0,7 29,53
Capital Plus 38.889 17,06 42,29 1,96 0,04 1,34 52,67 8,18 29,91
Tezaur 287.758 11,45 27,47 0,84 0,19 18,07 76,28 0 5,46
Intercapital 1.200 18,34 45,80 2,95 0,09 4,90 15,51 57,82 19,53
Stabilo 513.313 11,64 27,97 0,02 0,32 4,95 94,73 0 0
Plus Fidelity 121.614 12,88 31,17 0,02 0,48 0,00 99,47 0 0
Active Dinamic 102.251 8,71 20,57 0,77 16,92 0,00 80,63 1,64 0
ActiveJunior 3.409 5,01 11,58 0,14t1,49t0,00t96,8t1,7t0
Active Classict35.607t9,53t22,62t0,50t10,75t0,00t87,39t0,93t0r
Simfonia 1t133.118t11,08t26,54t0,00t0,1t0,00t99,9t0t0r
r
Fondurile mutuale au avut o saptamana buna, doar doua fonduri inregistrand scaderi minime. Intercapital si Fortuna Classic au avut scaderi saptamanale de 0,08%, respectiv 0,05%. Cresterea maxima a fost de doar 0,68%, inregistrata de fondul Napoca. r
Restul fondurilor au avut cresterile obisnuite, cuprinse intre 0,36% si 0,5%, determinate in principal de randamentele oferite de certificatele de trezorerie. r
Distribuirea actiunilor gratuite BRD va contribui la aprecierea titlurilor fondurilor care au investit pe piata de capital, Napoca si Intercapital.r
r
r
r
r
r
Investitii financiare individuale la 12.06.2002r
PlasamentttNivelt Dobinda efectiva dupat Curs leu/dolar r
tttmaximt1 lunat3 lunit6 lunit echivalent dupa:r
ttt(% pe an)t(%)t(%)t(%)t1 luna t3 lunit6 lunir
Depozit bancar 1 lunat26t2,14t6,55t13,53t34.116t35.589t37.920r
Depozit bancar 3 lunit28t2,30t6,90t14,28t34.171t35.708t38.173r
Depozit bancar 6 lunit29t2,38t7,15t14,30t34.198t35.790t38.179r
Certficate trezorerie 3 lunit0t0,00t0,00tt33.402t33.402tr
Certificate trezorerie 6 lunit27t2,22t6,66t13,32t34.143t35.626t37.849r
r
Deocamdata, nivelul maxim al dobanzilor bonificate pentru depozitele constituite la termenele de una, trei si sase luni nu s-a modificat in ultima saptamana. r
Insa, dupa reducerea efectuata de Banca Comerciala Romana, a venit randul Bancii Romane de Dezvoltare sa taie dobanzile bonificate pentru dobanzile bonificate la depozitele constituite la termen, stabilind cele mai mici praguri ale ultimilor ani. Astfel pentru persoanele fizice, dobanzile sunt: 21,5% pe an pentru o luna, 24,5% pentru trei luni, 25,5% pentru sase luni si 26,5% pentru 12 luni. Randamentele depozitelor bancare r
s-au apropiat de rata prognozata a inflatiei, si fac posibila ieftinirea creditului.r
Concomitent continua perioada de subscriere pentru emisiunea de certificate de trezorerie pentru populatie emisa de Ministerul Finantelor. Operatiunea de subscriere se va inchide in ziua de 27 iunie, ora 14. Scadenta este stabilita la 180 de zile si dobanda de 27% pe an, in scadere cu 2% fata de emisiunea anterioara. Sfarsitul lunii iunie va marca noi reduceri ale dobanzilor, anticipandu-se dobanzi mai mici pentru emisiunile de certificate de trezorerie.r
Randamentele depozitelor constituite in valuta se mentin in continuare la aceleasi valori (maximum 4,5% pe an la euro si cel mult 3,5% pe an la dolari). r
Ceva mai ridicate sunt dobanzile bonificate la certificatele de depozit nominative (4,8% pe an la euro, respectiv 4,25% la dolari). Certificatele de depozit nominative sunt instrumente de economisire, garantate de Fondul bancar de garantare a depozitelor.r
r
Portofoliu de actiuni (LEI)r
SocietateattNr. actiunitSuma investita tValoarea tProfitr
ttt(01.01.2002)t(la 12.06.2002)t(lei)r
tttr
SIF Banat-Crisanat7.558t9.999.234t18.517.100t8.517.866r
SIF Moldovatt8.539t9.999.169t15.028.640t5.029.471r
SIF Transilvaniatt7.072t9.999.808t16.619.200t6.619.392r
SIF Munteniatt7.072t9.999.808t16.972.800t6.972.992r
SIF Olteniatt8.197t10.000.340t15.410.360t5.410.020r
BRD-SGtt432t9.997.776t9.072.000t-925.776r
Petromttt24.938t10.000.138t22.194.820t12.194.682r
Banca Transilvaniat3.226t10.003.826t7.419.800t-2.584.026r
Azomurestt6.998t10.000.142t13.366.180t3.366.038r
Compa-Sibiutt6.807t9.999.483t15.656.100t5.656.617r
Totalttt100.000.000t147.658.060t47.658.058r
r
Tranzactiile s-au intetit la Bursa de Valori, o data cu cresterea lichiditatii. Majoritatea actiunilor au intrat pe o tendinta crescatoare, recuperand pierderile din ultimele saptamani. Anuntarea opririi de la tranzactionare, in perioada 17 – 27 iunie, a actiunilor BRD pentru incarcarea actiunilor distribuite gratuit in contul actionarilor, determina o usoara apreciere a acestor titluri, care inchideau sedinta de miercuri la 21.000 lei/actiune. Chiar si titlurile Petrom si-au revenit dupa o usoara scadere, la 890 lei/actiune. Cea mai spectaculoasa crestere a fost consemnata pentru actiunile Electroputere, care au crescut cu 25% in primele patru zile de tranzactionare. Zvonurile privind preluarea societatii, au facut ca in piata cursul actiunilor sa creasca rapid. Actiunile producatorului de echipamente frigorifice Arctic Gaesti au crescut puternic, depasind 2.300 lei/actiune. si cele cinci SIF-uri au avut evolutii bune, inregistrand cresteri cuprinse intre 2 si 5%. Analistii considera ca tendinta de crestere a Bursei va continua, cel putin in perioada imediat urmatoare, piata monetara fiind in scadere.