investitori au in portofoliu un numar de actiuni ce depaseste acest prag. Concentrarea unor pachete importante de actiuni SIF este, dupa patru ani de tranzactionare, in medie de 20% din capitalul fiecarei societati. Modul concret de manifestare a acestor concentrari este achizitionarea actiunilor prin intermediul unor interpusi. Aceasta modalitate este destul de greoaie, fiind nevoie, in acest caz, de zeci sau chiar sute de persoane. Alin Brendea, director de operatiuni la Prime Transaction, considera ca, in cazul SIF-urilor, acumularea de actiuni este destul de buna, desi la o societate normala, nivelul actual de concentrare ar putea parea mic. „Trebuie sa tinem cont ca aceasta concentrare a fost realizata in conditiile limitarii dreptului de detinere de titluri SIF la 0,1% si, din acest punct de vedere, nivelurile atinse pot fi considerate (cu exceptia SIF Muntenia) relativ ridicate. Totusi la actualele niveluri de concentrare al actionariatului, desfasurarea unei AGA extraordinare este practic imposibila in lipsa cvorumului necesar (cel putin 50% + o actiune)”.
Majorarea pragului va accelera acumularea
Cea mai mare concentrare a capitalului o gasim la SIF Oltenia, respectiv 37,38%, concentare creata in jurul Asociatiei FPP Oltenia si a omului de afaceri Dinel Staicu. Genia Tabara, trader la Romintrade, considera: „Deloc de neglijat este si concentrarea la SIF Transilvania, unde marea atractivitate o constituie structura portofoliului si cea mai mare valoare a activului net pe actiune”. Alin Brendea estimeaza ca procesul de concentrare a actionariatului SIF ar putea sa continue, iar eventuala majorare a pragului de detinere ar accelara acest proces. Genia Tabara apreciaza ca „este de asteptat, de asemenea, ca in urma ridicarii pragului de detinere din capitalul social al SIF-urilor, sa creasca si transparenta in ceea ce priveste identificarea grupului sau grupelor de interese care intentioneaza preluarea”. Cresterea pragului maxim de detinere, de la 0,1% la 1%, este asteptata de catre investitori sa se produca la anul. O astfel de masura ar determina indirect o majorare a cotatiilor in piata considera Nicolae Ghergus, director de operatiuni la Active International. Majorarea preturilor ar trebui sa fie generata de concentrarea actiunilor si, implicit, de cresterea controlului actionarilor. „Este posibil ca, in momentul in care va creste controlul actionarilor asupra conducerii executive, performantele acestor societati se vor imbunatati si vor determina, in mod direct, cresterea pretului unei actiuni”, a precizat Ghergus.