Acţiunile companiei producătoare de maşini electrice Tesla au crescut la 258 de dolari/acţiune, după ce firma a anunţat o creştere în primul trimestru a producţiei Modelului 3, relatează BBC.
În ultima săptămână, acţiunile companiei au scăzut pe fondul speculaţiilor asupra situaţiei financiare şi a unui accident mortal care a avut loc în Statele Unite cu o maşină automată produsă de Tesla, conform Mediafax.
Acţiunile companiei cu sediul în California, care au scăzut cu aproape o cincime din valoare în ultima săptămână, au fost cu aproape 3% mai mari în ziua de tranzacţionare din Statele Unite.
Reprezentanţii firmei au declarat că a fost cel mai productiv trimestru din istoria companiei, după ce a construit 34.494 de vehicule, dintre care 9.766 au fost Modelul 3, potrivit BBC.
Compania a precizat într-o declaraţie că şi-a dublat rata de producţie săptămânală a Modelului 3 în al treilea trimestru. În ultima săptămână, firma producătoare de maşini electrice a spus că a produs 2.020 de vehicule.
Creşterea producţiei Modelului 3 este importantă pentru constructorul electric din Silicon Valley, a cărui profitabilitate este legată de producţia Modelului 3.
„Tesla continuă să vizeze o rată de producţie de 5.000 de unităţi pe săptămână în aproximativ trei luni, stabilind baza pentru trimestrul III, pentru a avea combinaţia ideală de lungă durată de volum mare, marjă brută bună şi flux de numerar puternic operaţional. Ca rezultat, Tesla nu are nevoie de o majorare a capitalului sau a datoriilor în acest an, cu excepţia liniilor de credit standard”, spun reprezentanţii firmei, citaţi de BBC.
Tesla spune că are aproximativ 500.000 de rezervări în avans de la clienţi, pentru noul vehicul.
În data de 1 aprilie, directorul executiv al Tesla, Elon Musk, a făcut lumină asupra situaţiei financiare pe care o are compania, glumind într-un mesaj pe Twitter că a dat faliment.
„În ciuda eforturilor intense de a strânge bani, inclusiv vânzarea în masă a ouălor de Paşti, suntem trişti să prezentăm faptul că Tesla a trecut complet şi total în faliment. Deci, în faliment, nu-ţi vine să crezi”, arată mesajul de pe twitter, citat de BBC.
La începutul săptămânii, acţiunile Tesla Inc. au scăzut cu mai mult de 6% la Bursa din New York, ajungând la mai puţin de 250 de dolari/acţiune, pe fondul îngrijorării analiştilor că Tesla nu ar fi reuşit să îşi respecte promisiunile referitoare la producţia pe trimestrul I a Modelului 3, relatează Reuters.
Tesla s-a angajat să construiască 2.500 de modele Tesla M3 pe săptămână până la sfârşitul trimestrului, ca o reasigurare pentru piaţă că îşi poate atinge obiectivele proprii.
Trei analişti de pe Wall Street au fost optimişti în privinţa companiei că îşi va depăşi producţia estimată.
Blocajele de producţie au forţat compania să-şi împingă în mod repetat ţintele pentru Modelul 3, noul său sedan, a cărui preţ de vânzare începe de la 35.000 de dolari.
Potrivit analiştilor, viabilitatea pe termen lung a companiei producătoare de automobile Tesla, depinde de vânzarea miliardelor de dolari ale Modelului 3.
Săptămâna trecută, acţiunile Tesla au scăzut cu 12%, până la cel mai mic nivel în mai mult de un an, după ce autorităţile de reglementare au declarat că investighează un accident mortal în care a fost implicat modelul Tesla X, care funcţiona pe modul pilot automat, potrivit Reuters.