Luni, acţiunile Volkswagen au urcat cu 5,1%, la 245 euro (265 dolari), la Bursa de la Frankfurt.

În urmă cu două săptămâni, Piech a anunţat, în mod neaşteptat, că 'se distanţează' de actualul director general Martin Winterkorn. Conform presei germane, Piech a încercat să-i convingă pe membrii Consiliului de Supraveghere să-l schimbe din funcţie pe Winterkorn, dar manevra nu a avut succes. Actualul contract al lui Winterkorn expiră la sfârşitul lui 2016, dar ar putea fi prelungit.

În ultimele două săptămâni titlurile VW au scăzut la bursă cu peste 8%.

Ferdinand Piech, şeful Consiliului de Supraveghere al Volkswagen (VW) şi unul dintre cei mai importanţi lideri ai companiei germane în ultimele două decenii, a demisionat sâmbătă din toate funcţiile deţinute. Analiştii susţin că el nu a reuşit să obţină suficient sprijin pentru planul său. Luni, brokerii şi analiştii de la Frankfurt Stock Exchange au apreciat că investitorii sunt încrezători că lupta pentru putere s-a încheiat în cele din urmă şi compania germană se va concentra pe operaţiunile sale de bază.

Observând că demisia a venit 'complet neaşteptat', analistul Max Warburton de la Bernstein a afirmat că se aşteaptă ca pieţele să reacţioneze euforic la această ştire.

Stefan Burgstaller, de la banca americană de investiţii Goldman Sachs, a declarat că investitorii se aşteaptă acum la adoptarea unor reforme majore la VW, după sfârşitul erei în care firma a fost condusă de Piech.

Şi statul Qatar, care deţine o participaţie de 17% în compania germană, a anunţat luni că-i va înlocui pe cei doi membri din Consiliul de Supraveghere al Volkswagen.

De naţionalitate austriacă, Ferdinand Piech, în vârstă de 78 de ani, este unul dintre moştenitorii dinastiei Porsche şi una dintre figurile proeminente în mediul de afaceri din Germania. Holdingul Porsche SE deţine 51% din capitalul Volkswagen, grup care produce 12 mărci de automobile şi camioane şi care realizează o cifră de afaceri de 200 de miliarde de euro pe an.

VW vrea să devină cel mai mare producător auto din lume până în 2018. VW a devansat deja grupul american General Motors în 2013, devenind al doilea mare producător auto mondial, după Toyota.

AGERPRES