La bursa de la Frankfurt, acţiunile VW înregistrau, luni dimineaţă, un declin de 7,5%, în timp ce indicele principal DAX 30 a scăzut cu 0,4%. Volkswagen deţine o participaţie majoritară, de 62,6%, la Scania.
Volkswagen a avertizat că marja profitului operaţional în acest an se va situa între 5,5% şi 6,5%, faţă de 5,9% anul trecut.
Acţionarii minoritari ai producătorului suedez de camioane Scania AB şi-au exprimat îndoielile faţă de oferta Volkswagen (VW) de a prelua şi restul acţiunilor pe care nu le deţine la Scania, pentru 6,7 miliarde de euro (9,2 miliarde de dolari), apreciind că oferta este prea scăzută şi compania ar trebui să-şi menţină relativa sa independenţă.
'Condiţia necesară pentru ca Scania să-şi menţină poziţia de lider este să rămână o companie listată la bursă şi nu o subsidiară a unui grup mai mare', a declarat Caroline af Ugglas, de la compania Skandia, care deţine o participaţie de 0,8% din Scania.
'Skandia nu intenţionează să accepte oferta', a afirmat Caroline af Ugglas.
'Există o mulţime de frustrări privind modul în care VW îi tratează pe acţionarii minoritari. Credem că este un lucru pozitiv că au făcut această ofertă', a declarat Carl Rosen, şeful Asociaţiei Investitorilor Suedezi.
Obiectivul VW este de a adânci cooperarea dintre Scania, propria sa divizie de vehicule comerciale şi MAN SE (MAN), pe care, de asemenea, o controlează, prin utilizarea în comun a unor tehnologii. O astfel de decizie nu este agreată de acţionarii minoritari ai companiei suedeze, care susţin că, astfel, Scania ar fi în dezavantaj faţă de grupul MAN, în condiţiile în care Scania este mai profitabilă decât MAN.
VW oferă 200 de coroane pe acţiune, cu 36% mai mult decât preţul de închidere al titlurilor Scania la şedinţa bursieră de vineri. În ultimele 12 luni, acţiunile Scania au crescut cu 7,4%, evaluând compania la 17,9 miliarde de dolari.
Obiectivul strategic al celor de la Wolkswagen este ca până în 2018 să devină cel mai mare producător auto din lume. Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.AGERPRES