Activele Fondului Proprietatea, evaluate de trei firme de audit

KPMG România, Darian DRS şi JPA Audit & Consultanţă se vor ocupa de evaluarea activelor Fondului Proprietatea în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare, potrivit unui comunicat transmis joi de Fond. Pentru licitaţia anunţată în 15 aprilie şi-au exprimat interesul zece firme de evaluare şi audit, acestea cumpărând caietul de sarcini, dar în final Fondul a primit patru oferte. Ulterior, una dintre firmele ofertante a fost descalificată, ca urmare a suspendării

KPMG România, Darian DRS şi JPA Audit & Consultanţă se vor ocupa de evaluarea activelor Fondului Proprietatea în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare, potrivit unui comunicat transmis joi de Fond.

Pentru licitaţia anunţată în 15 aprilie şi-au exprimat interesul zece firme de evaluare şi audit, acestea cumpărând caietul de sarcini, dar în final Fondul a primit patru oferte. Ulterior, una dintre firmele ofertante a fost descalificată, ca urmare a suspendării ei de către CNVM de la activităţile de evaluare, pe tot parcursul anului 2010.

Astfel, KPMG România SRL, Darian DRS SA şi JPA Audit & Consultanţă SRL vor prelua evaluarea activelor Fondului Proprietatea după un anumit algoritm dat prin caietul de sarcini.
„În principiu, s-a avut în vedere o formulă de calcul de stabilire a unui punctaj final pentru fiecare participaţie, iar evaluatorii admişi vor primi câte o listă de participaţii funcţie de punctajul obţinut de oferta prezentată în selecţie şi de valoarea ofertei financiare pe participaţie”, se arată în comunicatul Fondului.
 
Din momentul semnării contractului cu Fondul Proprietatea, evaluatorii au la dispoziţie 60 de zile pentru finalizarea lucrării, conform prevederilor din documentaţia licitaţiei.