Activele nete ale fondurilor locale de investiţii au crescut cu 3,4% în noiembrie, depăşind valoarea de 4 miliarde de euro, a anunţat, joi, Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF).
AAF precizează că activele nete ale fondurilor străine distribuite în România, au crescut cu 3,5% în noiembrie, comparativ cu luna anterioară, ajungând la 433 milioane euro.
Activele nete deţinute de cele 27 de fonduri închise s-au apreciat cu 4,5% în noiembrie, până la suma de 168 milioane euro, iar subscrierile nete în noiembrie au fost de 108,9 milioane euro, din care peste 88% sunt în contul fondurilor locale.
Asociaţia Administratorilor de Fonduri reuneşte 21 societăţi de administrare a investiţiilor (SAI), 5 Societăţi de Investiţii Financiare (SIF) şi trei bănci depozitare.
SURSA: Agerpres