Valoarea activelor nete aferente celor 12 fonduri de pensii administrate privat a fost, la sfârşitul semestrului II 2009, de 2.384.385.399 lei (564 milioane euro), reprezentând o creştere de aproape trei ori comparativ cu semestrul II 2008 şi de 1,5 ori faţă de semestrul I 2009, potrivit datelor Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private - CSSPP. "Pe parcursul semestrului II 2009, administratorii au continuat să investească activele fondurilor de pensii administr
Valoarea activelor nete aferente celor 12 fonduri de pensii administrate privat a fost, la sfârşitul semestrului II 2009, de 2.384.385.399 lei (564 milioane euro), reprezentând o creştere de aproape trei ori comparativ cu semestrul II 2008 şi de 1,5 ori faţă de semestrul I 2009, potrivit datelor Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private – CSSPP.
„Pe parcursul semestrului II 2009, administratorii au continuat să investească activele fondurilor de pensii administrate preponderent în active cu grad scăzut de risc, la fel ca pe parcursul întregului an 2009. Astfel, la sfârşitul semestrului II 2009, aproximativ 85,57% din activele fondurilor de pensii administrate privat erau plasate în ţară, iar restul de 14,43% erau investiţii externe”, se precizează într-un comunicat al CSSPP.
În cazul fondurilor de pensii facultative – Pilonul III, în aceeaşi perioadă analizată, semestrul II 2009, s-a înregistrat o creştere de 24% a numărului participanţilor până la 187.172 persoane faţă de semestrul II 2008. ceea ce reprezintă un grad de acoperire de 4% din numărul total al salariaţilor din România.
De asemenea, fondurile de pensii facultative deţineau, la sfârşitul semestrului II 2009, active nete în valoare de 204.041.357 lei (48 milioane euro), în creştere cu 1,5 ori comparativ cu semestrul I 2009 şi de 2,4 ori faţă de semestrul II 2008.