Activele nete ale celor cinci SIF-uri au scăzut la 7,77 miliarde de lei în iunie

Nivelul cumulat al activelor nete ale celor cinci SIF-uri a fost de 7,77 miliarde de lei, în iunie, în scădere cu 4,7% faţă de nivelul înregistrat la sfârşitul lunii mai, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri din România (AAF).

Exprimat în euro, nivelul activelor nete la sfârşitul lunii raportate a fost de 1,7 miliarde de lei, în scădere cu 4,3% faţă de luna precedentă. 

"Urmărind evoluţia activelor nete unitare în luna raportată se observă că cele cinci SIF au înregistrat evoluţii în general negative, fiind consemnate scăderi de 8,8% la SIF Oltenia, 6,8% la SIF Moldova, 2,5% la SIF Muntenia, respectiv 0,8% la SIF Banat-Crişana, în vreme ce la SIF Transilvania a staţionat. Evoluţia preţurilor de închidere comparativ cu cele ale lunii precedente a fost preponderent negativă, fiind consemnate scăderi de 0,72% la SIF Banat-Crişana, 0,5% la SIF Muntenia, 0,23% la SIF Oltenia, staţionare in cazul SIF Transilvania şi o creştere de 2,76% la SIF Moldova. Discontul la care sunt tranzacţionate în piaţă acţiunile celor cinci SIF se situează între 39,5% pentru SIF Oltenia şi 54,4% pentru SIF Banat-Crişana", se arată în document. 

Discontul la care sunt tranzacţionate în piaţă acţiunile celor cinci SIF se situează între 39,5% pentru SIF Oltenia şi 54,4% pentru SIF Banat-Crişana. 

Analiza structurală a activelor la sfârşitul lunii iunie arată că, pe total SIF, investiţiile financiare pe termen scurt au scăzut cu 8,8% faţă de luna mai, ajungând la circa 5,5 miliarde de lei. 

Ponderea investiţiilor pe termen scurt în total active a scăzut la 66,3% în luna iunie, de la 69,5% în luna precedentă. 

"Valoarea însumată a acţiunilor cotate (pe ansamblul portofoliilor SIF) de 6,1 miliarde de lei la finele lunii mai, a scăzut cu 7,1%, până la 5,7 miliarde de lei la sfârşit de iunie. Ponderea acestora în total active SIF la finalul lunii raportate s-a redus la 69,2%, faţă de 71,2% în luna precedentă. 

Analizată pe fiecare SIF în parte, ponderea acţiunilor cotate din portofoliu în total active la final de iunie se prezintă astfel: SIF Transilvania cu 77,2% (80,4% anterior), SIF Banat-Crişana cu 74,6% (75% anterior), SIF Moldova cu 66,8% (71,3% anterior), SIF Muntenia cu 66,7% (66,7% anterior) şi SIF Oltenia 61,4% (64,8% anterior). 

"În acelaşi timp acţiunile necotate pe total SIF, care însumau la sfârşit de mai aproximativ 1,25 miliarde de lei au scăzut la 1,22 miliarde de lei, având o pondere de 14,9%, în uşoară creştere de la 14,5% în luna mai. Cea mai mare deţinere de astfel de acţiuni se regăseşte la SIF Oltenia, unde acestea au valoarea de 604,5 milioane de lei, iar cea mai mică la SIF Transilvania, de 74 milioane de lei", conform AAF. . 

La finalul lunii iunie, nivelul de capitalizare la nivelul celor cinci SIF a fost de aproape 4,2 miliarde de lei, în scădere cu 0,25% faţă de nivelul lunii mai. Exprimată în euro, capitalizarea la finele lunii raportate a fost de aproximativ 0,92 miliarde de lei cu 0,1% mai mare decât nivelul lunii precedente. 

Potrivit sursei citate, SIF Moldova a avut cea mai mare lichiditate, tranzacţionându-se 6,6% din numărul său de acţiuni iar cea mai mică lichiditate a fost înregistrată de SIF Muntenia şi SIF Banat-Crişana, 0,6% pentru fiecare. Din punct de vedere al numărului de tranzacţii realizate în luna iunie, SIF Transilvania a prezentat cel mai mare interes pentru investitori, având loc 3.324 de tranzacţii cu acţiuni ale acestui emitent, cel mai mic interes fiind manifestat faţă de SIF Banat-Crişana pentru care au avut loc 1.184 de tranzacţii.

AGERPRES