Activele nete ale fondurilor deschise locale au urcat în luna februarie cu 0,2%, nivelul atins fiind de 22,2 miliarde de lei, respectiv 4,92 miliarde de euro, în timp ce creşterea în anul curent a fost de 1,6%, informează, luni, un comunicat al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF).
Potrivit sursei citate, fondurile deschise locale au înregistrat în luna februarie ieşiri nete de 56 de milioane de lei (12,4 milioane de euro), fiind vizate fondurile de obligaţiuni (-71,8 milioane de lei) şi fondurile reunite sub categoria 'altele' (-48,4 milioane de lei), în vreme ce s-au consemnat intrări nete la fondurile diversificate (38,5 milioane de lei), cele cu capital garantat (7,6 milioane de lei), cele de acţiuni (7,2 milioane de lei), cele de randament absolut (7,1 milioane de lei) şi cele monetare (3,6 milioane de lei).
"Activele nete exprimate în lei ale fondurilor deschise străine distribuite în România au crescut cu 1,2% comparativ cu luna ianuarie, până la nivelul de 2,65 miliarde de lei (586,2 milioane de euro), şi au înregistrat în acest an o creştere de 1,9%. Fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 10,6% în totalul activelor fondurilor deschise de investiţii, au înregistrat în luna februarie intrări nete de 9,3 milioane de lei (2,1 milioane de euro)", spune AAF.
De asemenea, activele nete ale celor 19 fonduri închise (locale şi străine, cu excepţia SIF-urilor şi Fondului Proprietatea) au sporit cu 1,8% în luna raportată, până la 507,3 milioane de lei (112,3 milioane de euro). Aceste fonduri au consemnat ieşiri nete în luna februarie de 9,2 milioane de lei (2 milioane de euro) şi au avut o creştere a activelor nete în acest an de 2,9%.
În ceea ce priveşte cele 188 de fonduri deschise şi închise (locale şi străine), activele nete ale acestora au crescut cu 0,4% în februarie, până la 25,4 miliarde de lei (5,62 miliarde de euro), înregistrând un avans de 1,7% în 2017. Subscrierile nete ale lunii au fost de -55,9 milioane de lei (-12,4 milioane de euro).
AGERPRES