Activele nete ale fondurilor deschise locale au scăzut în martie cu 0,1%

Activele nete ale fondurilor deschise locale au scăzut marginal în luna martie, cu -0,1%, nivelul atins fiind de 22,22 miliarde lei (4,88 miliarde euro), în vreme ce creşterea în anul curent a fost de 1,6%, informează Asociaţia Administratorilor de Fonduri.

Fondurile deschise locale au înregistrat în luna martie ieşiri nete de 97 milioane lei (21,3 milioane), fiind vizate fondurile de obligaţiuni (-99,5 milioane lei), fondurile reunite sub categoria "altele" (-42,6 milioane lei), cele de randament absolut (-4 milioane lei) şi cele cu capital garantat (-3,8 milioane lei), în vreme ce au fost înregistrate intrări nete la fondurile diversificate (44,4 milioane lei), cele de acţiuni (4,6 milioane lei) şi cele monetare (3,9 milioane lei). 

Activele nete exprimate în lei ale fondurilor deschise străine distribuite în România au crescut cu 0,4% comparativ cu luna februarie, până la nivelul de 2,66 miliarde lei (583,8 milioane euro) şi au înregistrat în acest an o creştere de 2,3%. 

Fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 10,7% în totalul activelor fondurilor deschise de investiţii, au înregistrat în luna martie intrări nete de 28,5 milioane lei (6,3 milioane euro). 

Activele nete ale celor 19 fonduri închise (locale şi străine; cu excepţia SIF şi FP) au sporit cu 0,6% în martie, până la 510,6 milioane lei (112,2 milioane euro). Aceste fonduri au înregistrat intrări nete în martie de 1,6 milioane lei (0,35 milioane) şi au avut o creştere a activelor nete în acest an de 3,5%. 

Activele nete ale celor 188 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au crescut cu 0,02% în luna raportată până la 25,4 miliarde lei (5,58 miliarde euro) înregistrând un avans de 1,7% în anul 2017. Subscrierile nete ale lunii au fost de -66,9 milioane lei (-14,7 milioane euro). 

Asociaţia Administratorilor de Fonduri este organizaţia profesională neguvernamentală a operatorilor din industria Organismelor de Plasament Colectiv din România care reuneşte 21 societăţi de administrare a investiţiilor (S.A.I.), Fondul Proprietatea, 4 Societăţi de Investiţii Financiare (SIF) şi 4 bănci depozitare.

AGERPRES