Top 10 bănci în 2010: Vezi cine a câştigat şi cine a pierdut

Cele mai mari zece bănci comerciale din România aveau la sfârşitul anului trecut o cotă cumulată de 78,3%, clasamentul fiind dominat de BCR, care deţinea aproape o cincime din piaţă (19,8%). Activele nete pe întreg sistemul bancar se cifrau la sfârşitul lui 2010 la 341,95 miliarde lei (79,8 miliarde euro), echivalentul a 63% din PIB.

Comparativ cu sfârşitul lui 2009, când erau la 330,18 miliarde lei, activele nete din sistemul bancar au crescut în 2010 cu 3,56% (11,77 miliarde lei), potrivit raportului anual al BNR.
Cea mai mare cădere din Top 10 a suferit-o Volksbank, care a coborât de la locul 3 ocupat în 2009, pe locul 8 în 2010.
În schimb, BCR şi-a consolidat prima poziţie prin creşterea cotei, de la 19,1% la 19,8%.
Un avans important l-a reuşit Raiffeisen, care a urcat de pe locul 6 ocupat în 2009, pe locul 3, şi Banca Transilvania, care a înaintat de asemenea 3 poziţii, de pe locul 8 pe locul 5.