Exprimat în moneda europeană, nivelul activelor nete la finele lunii raportate a fost de 1,5 miliarde euro, cu 0,2 % peste nivelul atins la finele lunii anterioare şi cu 2,2% mai mare decât cel înregistrat la finele anului 2013.
'Urmărind evoluţia activelor nete în luna raportată, se observă că SIF Oltenia, cu 2,5% creştere, şi SIF Transilvania, cu 1,6% creştere, sunt performerele lunii septembrie la creşterea de active nete, în timp ce SIF Banat-Crişana, cu minus 2,09%, SIF Muntenia, cu -1,1%, şi SIF Moldova, cu -0,05%, au înregistrat scăderi ale activelor nete în luna raportată. Pe ansamblul celor nouă luni din acest an, doar SIF Oltenia – cu 4,2% şi SIF Moldova, cu 3,9%, înregistrează creşteri de active nete', arată AAF.
La finele lunii septembrie, comparativ cu luna anterioară, toate cele cinci SIF au înregistrat deprecieri, acestea pornind de la -0,48% la SIF Muntenia şi atingând -4,3% la SIF Transilvania. Şi pe ansamblul anului 2014 situaţia este asemănătoare, diferenţele regăsindu-se doar în mărimea procentelor de corecţie, care pornesc de la -1,02% la SIF Moldova şi urcă până la -16,09% la SIF Transilvania.
Pe ansamblul SIF, investiţiile pe termen scurt au înregistrat o depreciere destul de importantă (-7,3%) faţă de lună anterioară. Ponderea acţiunilor cotate din categoria celor înregistrate în total investiţii pe termen scurt pe ansamblul SIF era la finele lunii raportate de 88,8 % (89,9% anterior), iar ponderea acestor acţiuni în total active SIF a scăzut până la 57,3% faţă de 62% la finele lunii anterioare. Ponderea investiţiilor pe termen scurt în total active ajunge la 64,6% (69% anterior) la finele lunii septembrie.
AGERPRES