Activitatea economică a României este afectată de prelungirea războiului din Ucraina (DOCUMENT)

Așadar, prelungirea conflictului ar putea avea efecte grave asupra puterii de cumpărare şi încrederii consumatorilor, precum şi asupra activităţii, profiturilor şi planurilor de investiţii ale firmelor din România, conform informațiilor publicate în minuta ședinței de politică monetară a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) din 6 iulie 2022.

„S-a arătat în mod repetat că prelungirea războiului din Ucraina și extinderea sancțiunilor impuse Rusiei generează incertitudini și riscuri considerabile la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, prin efectele posibil mai mari exercitate, pe multiple căi, asupra puterii de cumpărare și încrederii consumatorilor, precum și asupra activității, profiturilor și planurilor de investiții ale firmelor, dar și prin potențiala afectare mai severă a economiei europene/globale și a percepției de risc asupra economiilor din regiune, cu impact nefavorabil asupra costurilor de finanțare”, este scris în documentul publicat de Banca Națională a României (BNR).

Valorificarea la maximum a fondurilor europene alocate României este vitală

De asemenea, specialiștii de la BNR au subliniat că valorificarea la maximum a fondurilor europene alocate României este vitală. Totodată, atragerea acestora este esențială pentru accelerarea reformelor structurale, inclusiv a tranziției energetice.

„În această conjunctură, valorificarea la maximum a fondurilor europene alocate României, în special a celor aferente programului Next Generation EU, este vitală, au susținut membrii Consiliului, atragerea acestora fiind esențială pentru accelerarea reformelor structurale, inclusiv a tranziției energetice – dată fiind și natura condiționalităților atașate procesului –, dar și pentru a se contrabalansa, cel puțin parțial, impactul contracționist al amplelor șocuri globale pe partea ofertei, precum și efectele consolidării fiscale.

Incertitudinile și riscurile asociate conduitei viitoare a politicii fiscale sunt însă în creștere, au convenit membrii Consiliului, făcând referiri la execuția bugetară de până acum și la cerința continuării consolidării bugetare în contextul procedurii de deficit excesiv și al tendinței de înăsprire a condițiilor de finanțare, dar evidențiind, cu precădere, actuala conjunctură economică și socială dificilă pe plan intern și global, precum și seturile de măsuri aplicate de curând în vederea sprijinirii populației și firmelor, ce pot avea implicații adverse asupra parametrilor bugetari.

În urma analizei de ansamblu, membrii Consiliului au apreciat în mod unanim că un asemenea context reclamă majorarea cu 1,00 punct procentual a ratei dobânzii de politică monetară, în vederea ancorării anticipațiilor inflaționiste pe termen mediu și a stimulării economisirii, pentru a se asigura readucerea durabilă a ratei anuale a inflației în linie cu ținta staționară de 2,5 la sută ±1 punct procentual, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile. Din această perspectivă, a fost subliniată importanța dozajului măsurilor și a calibrării conduitei politicii monetare în actuala conjunctură, astfel încât să se evite pe cât posibil o încetinire semnificativă a creșterii economice, date fiind și efectele contracționiste majore generate de șocurile ample pe partea ofertei, îndeosebi de criza energetică, dar și cerința progresului consolidării bugetare.

În același timp, s-a susținut necesitatea păstrării controlului ferm asupra lichidității de pe piața monetară și a fost reiterată importanța continuării monitorizării atente a evoluțiilor mediului intern și internațional, care să permită adecvarea instrumentelor de care dispune BNR în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea prețurilor pe termen mediu.

În aceste condiții, Consiliul de administrație al BNR a decis în unanimitate majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 4,75 la sută, de la 3,75 la sută. Totodată, s-a decis majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 5,75 la sută, de la 4,75 la sută și creșterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 3,75 la sută, de la 2,75 la sută. În același timp, Consiliul de administrație al BNR a decis în unanimitate păstrarea controlului ferm asupra lichidității de pe piața monetară. De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis în unanimitate păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit”, arată documentul.