Pentru a nu exista situații neplăcute, Serviciul Fiscal de Stat (SFS) susține că asigură monitorizarea permanentă a gradului de conformare a contribuabililor. Tocmai din acest motiv, în momentul de față este examinată informația disponibilă din surse terțe cu referire la veniturile/cheltuielile înregistrate de persoane fizice și identifică persoanele cu risc de ne(sub)declarare a veniturilor în proporții semnificative, transmite bizlaw.md.
Mai exact, toate persoanele fizice vor fi obligate voluntar sau forțat să se conformeze cererilor. SFS precizează că în cadrul măsurilor de conformare voluntară, persoana fizică este informată despre datele disponibile Serviciului Fiscal de Stat, divergențele constatate, cu recomandarea de a declara integral veniturile obținute.
În ceea ce privește sursele de identificare a persoanelor fizice care obțin venituri, dar nu le declară corespunzător, acestea pot fi de mai multe tipuri. Unul dintre ele îl reprezintă veniturile obținute din prestarea serviciilor către companii IT nerezidente, rețele de socializare.
Mai exact, sursa citată arată că în rezultatul măsurilor de conformare benevolă întreprinse, 162 de contribuabili s-au conformat voluntar și au prezentat declarațiile cu privire la impozitul pe venit, declarând venit impozabil obținut în valoare de 21.478.160 de lei și impozit pe venit în sumă de 2.338.820 de lei.
Un alt tip îl reprezintă câștigurile din jocuri de noroc. Sursa citată arată că în anul 2021, STS a întreprins măsuri de conformare voluntară față 1.412 persoane fizice care în anul 2020 au obținut venit din câștigurile de la jocurile online și pariurile sportive, în sumă totală de 116.255.380 de lei.
Ce se întâmplă cu încasările din social media
În urma acestei acțiuni de informare și conformare voluntară, 488 de persoane fizice au declarat venit din câștigurile de la jocurile online și pariurile sportive, în sumă totală 13.286.390 de lei.
Un alt tip îl reprezintă sursele disponibile precum bănci și cadastru, iar unul dintre cele mai importante, rețelele de socializare. Astfel, în 2021, a fost examinată activitatea bloggerilor, vloggerilor și influencerilor față de care au fost întreprinse acțiuni de conformare voluntară/forțată, iar persoanele care nu sunt predispuse de a se conforma voluntar sunt supuse controlului fiscal.
Sursa citată mai menționează că în primele nouă luni ale acestui an, organele fiscale au efectuat 61 de verificări fiscale la persoane fizice cu utilizarea metodelor indirecte de estimare a venitului impozabil, în conformitate cu prevederile Capitolului 111 al Titlului V din Codul fiscal.
În ceea ce privește rezultatul, în urma verificărilor efectuate, au fost calculate suplimentar la buget impozite, taxe, penalități și amenzi în sumă totală de 63.243.170 de lei.