Activităţile de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR sunt reluate până pe 15 mai 2023

Ministerul Apărării Naționale arată, într-un comunicat de presă, că activitățile de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR sunt reluate până pe 15 mai 2023. După această dată, aeronavele respective vor fi scoase din serviciul Forţelor Aeriene Române.

Activităţile de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR sunt reluate până pe 15 mai 2023

Activitățile de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forţelor Aeriene Române au fost reluate, anunță Ministerul Apărării Naționale, care adaugă că acest lucru se va întâmpla pe o perioadă de aproximativ un an.

„În baza hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru aprobarea memorandumului cu tema ‘Scoaterea din serviciu a aeronavelor MiG-21 LanceR şi tranziţia accelerată la exploatarea aeronavelor F-16 din dotarea Forţelor Aeriene Române’, activităţile de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forţelor Aeriene Române au fost reluate începând de luni, 23 mai, pentru o perioadă de aproximativ un an”, arată Ministerul Apărării Naționale.

Aceste aeronave vir fi folosite până la data de 15 mai anul viitor

Ministerul Apărării Naționale mai spune că aceste aeronave vor fi folosite până la data de 15 mai 2023, exclusiv pentru executarea misiunilor specifice Serviciului de Luptă Permanent Poliţie Aeriană şi pentru menţinerea antrenamentului de zbor al piloţilor selecţionaţi în scopul continuării utilizării acestui tip de aeronavă.

Ministerul precizează că aeronavele MiG-21 LanceR vor fi scoase din serviciul Forţelor Aeriene Române după data anterior precizată.

”Aeronavele MiG-21 LanceR vor fi întrebuințate, până la data de 15 mai 2023, exclusiv pentru executarea misiunilor specifice Serviciului de Luptă Permanent Poliție Aeriană și pentru menținerea antrenamentului de zbor al piloților selecționați în scopul continuării utilizării acestui tip de aeronavă. După această dată, aeronavele de acest tip urmează a fi scoase din serviciul Forțelor Aeriene Române”, arată Ministerul Apărării Naționale.

Demersurile pentru achiziționarea celor 32 de aeronave F-16 au fost accelerate

Într-o altă ordine de idei, Ministerul Apărării Naționale arată pe site-ul oficial a instituției că au fost dispuse măsuri pentru accelerarea demersurilor în vederea achiziționării celor 32 de aeronave F-16 din Norvegia, care vor constitui, în perioada următoare, încă două escadrile în cadrul Forțelor Aeriene Române. Proiectul legii de aprobare a acestei achiziții a parcurs etapa de transparență legislativă și se află în circuitul de avizare, urmând a fi prezentat Parlamentului României în cel mai scurt timp.

Pe de altă parte, Ministerul Apărării Naționale mai spune că Forțele Aeriene Române vor dispune măsuri de inițiere a demersurilor pentru programul de înzestrare cu aeronave de generația a V-a.