Actorul din „Singur acasă” a fost internat în spital „în stare critică”. Devin Ratray a devenit faimos pentru rolul lui Buzz McCallister, fratele mai mare al lui Kevin McCallister (n.red. Macaulay Culkin) din seria de succes.

Actorul din „Singur acasă” este vizat într-un proces grav

Din cauza spitalizării, procesul în care acesta urmează să apară, a fost amânat. Actorul este acuzat că și-a sugrumat și lovit prietena, conform informațiilor publicate de New York Post.

Acuzațiile au venit în decembrie 2021, iar actorul a spus imediat că presupusele fapte nu au avut loc.

Devin Ratray
Devin Ratray SURSĂ FOTO: X

Avocatul actorului spune că Devin Ratray a fost internat la secția de Terapie Intensivă

Avocatul lui Devin Ratray, Scott Adams, a oferit mai multe informații. Acesta a spus că intrarea în spital a fost din cauza unor probleme cardiace, iar actorul a fost internat la secția de Terapie Intensivă.

O sursă apropiată de actor a declarat că Ratray a fost ulterior externat și se odihnește la domiciliu, potrivit sursei menționate.

Selecția juriului în cazul lui Devin Ratray trebuia să înceapă luni. Totuși, judecătorul a amânat procesul până luna viitoare din cauza spitalizării actorului.

Devin Ratray este un actor cunoscut

Amintim că Devin Ratray l-a interpretat pe Buzz McCallister în primele două filme ale seriei „Singur acasă”. De atunci, Ratray a mai avut roluri în filme, printre care și „The Prince and Me” (2004), „Breaking Point” (2009), „R.I.P.D.” (2013), „Masterminds” (2016) sau „Hustlers” (2019).

A mai apărut și în seriale de televiziune, iar în multe dintre ele a avut roluri secundare. Cu toate acestea, rolul din seria de filme „Singur acasă” a fost cel care l-a consacrat.

În decembrie 2021, acesta a fost acuzat că ar fi încercat să-și stranguleze iubita în timp ce se aflau într-o cameră de hotel din Oklahoma.

Astfel, actorul și partenera de atunci s-au întors la hotel, acolo unde Ratray ar fi împins-o pe patul din cameră, potrivit acuzațiilor.

În urma acuzațiilor, actorul a fost „înregistrat pentru agresiune domestică și agresiune prin strangulare, o infracțiune, precum și pentru agresiune domestică și agresiune domestică minoră”.