A murit actrița Judy Nugent
Judy Nugent, care a jucat rolul unuia dintre gemenii din sitcomul TV ”The Ruggles” și al fetei care zboară în jurul lumii în brațele Omului de Oțel într-un episod emoționant Adventures of Superman, a încetat din viață.
Nugent a murit înconjurată de familie, la ferma ei din Montana, după o scurtă luptă cu cancerul, potrivit unui comunicat al familiei, transmis de nora ei, actrița Anne Lockhart, informează Hollywoodreporter.
Actrița a apărut și în filme precum „Magnificent Obsession” și „There’s Always Tomorrow”, dar și în serialul pentru copii „Mickey Mouse Club”.
La doar 9 ani, Nugent a fost distribuită în rolul Donna Ruggles, alături de Jimmy Hawkins (It’s a Wonderful Life) în rolul surorii gemene în ”The Ruggles”, sitcom difuzat în direct între anii 1949 și 1952 pe ABC, una dintre primele emisiuni TV care nu au fost transmise de la New. York, ci de la Hollywood.
Nugent este cunoscută și pentru rolul Ann Carson, o fată oarbă care participă și câștigă un concurs Daily Planet, în episodul „Around the World With Superman”, unde a jucat alături de George Reeves. Episodul a fost difuzat pe 13 martie 1954, în finalul sezonului.
Tatăl ei făcea figurație și a pus poza fetei pe cutia de recuzită
Judy Ann Nugent s-a născut în Los Angeles pe 22 august 1940. Tatăl ei, Carl Nugent, făcea figurație în filme, cel mai cunoscut film în care a apărut fiind celebrul ”Vrăjitorul din Oz” din 1939. „El a pus poza mea și a surorii mele mai mari, Carol pe partea laterală a cutiei sale de recuzită”, a spus ea. „Am fost văzute și ni s-a oferit un rol în 1943, în ”The Man From Down Under”, alături de Charles Laughton.” Mama lor, Lucille, a condus apoi cariera celor două fiice în lumea filmului.
Fetele au apărut ca versiuni mai tinere ale personajului lui Ginger Rogers în” It Had to Be You” (1947), înainte ca Judy să lucreze la ”The Big Clock” (1948), cu Laughton, ”City Across the River” (1949) și Angels in the Outfield (1949). .
Printre filmele în care a fost distribuită se numără și ”Greatest Show on Earth” (1952) al lui Cecil B. DeMille, ”Night Stage to Galveston” (1952), cu Gene Autry, Down Laredo Way (1953), ”Navy Wife” (1956), ”The Girl Most Likely” (1957) și ”High School Caesar” (1960).
La începutul anilor 60 s-a retras pentru a se dedica familiei
După rolul din serialul NBC ”The Tall Man”, cu Barry Sullivan și Clu Gulager în rolurile principale, Nugent a renunțat la actorie pentru a se dedica familiei, alături de soțul ei, Buck Taylor. Mariajul lor a durat din 1961 până la divorțul lor, în 1983.
Doliu în SUA!
Cunoscută în ultimii ani datorită rolului din serialul ”Lege și ordine”, actrița Joanna Merlin s-a stins din viață, luna trecută.
A pășit în lumea artistică în anii 60, când a jucat în celebrul spectacol de pe Broadway „Scripcarul de pe acoperiș”. Merlin avea 92 de ani iar cauza decesului nu a fost făcută publică.
A apărut în serialul „Lege și ordine” în peste 40 de episoade
Joanna Merlin a apărut în serialul „Lege și ordine” de la NBC, unde a interpretat rolul judecătoarei Lena Petrovsky în peste 40 de episoade începând cu anul 2000, scrie New York Post.
Merlin a predat timp de 15 ani actoria la Universitatea din New York iar, în 1999 a înființat Asociația Michael Cehov, unde se țineau ateliere de actorie destinate tinerilor care doresc să urmeze o carieră în teatru sau urmau să participe la audiții pentru diferite roluri.
Una dintre elevele sale, Julie Benko, care a interpretat-o pe Fanny Brice în musicalul „Funny Girl”, a postat un mesaj emoționant pe Instagram. Merlin și-a început cariera pe marele ecran interpretând rolul fiicei lui Ietro (Eduard Franz) în producția ”Cele Zece Porunci” (1956), unul dintre filmele cu cel mai mare succes din toate timpurile din punct de vedere financiar.
Apoi a apărut și în roluri mici, în filmele „Hester Street” și celebrul „All That Jazz”. În 1980, a jucat rolul profesoarei de dans Miss Berg în filmul „Fame”.