„Trebuie să ne așteptăm la o evoluție a pandemiei așa cum a fost pregătită, cum a fost ea gestionată până în acest moment. Știți cum e, o gestiune proastă a pandemiei va duce la complicații în timpul sărbătorilor. Dacă pandemia a fost gestionată foarte bine, atunci sărbătorile vor trece liniștit fără nici un fel de probleme.

Următoarele săptămâni vor demonstra cât de bine a fost gestionată această pandemie. Nu vreau să fac comentarii care să fie interpretate într-un fel sau altul, dar în mod evident putem sigur să menționăm că avem foarte multe cazuri zilnic, că secție de ATI sunt la limită și avem în fiecare zi aproape 200 de persoane care decedează, așa că restul comentariilor nu vreau să le mai dau.

Lockdown-ul sau eventualele măsuri dure vor fi condiționate de modul în care a fost gestionat până acum din punct de vedere medical și nemedical această urgență majoră de sănătate publică. Eu sper să ne întoarcem la o testare care să reflecte într-adevăr situația reală și această testare să fie corelată cu numărul de cazuri care se înregistrează zilnic, iar acest lucru să permită măsuri care să reducă transmiterea. Până când acest lucru nu se întâmplă, toate acele discuții legate de evoluții favorabile, nu pot avea loc”, a declarat Alexandru Rafila la ieșirea din secția de votare.

Consecințele se vor vedea în 10 zile

Alexandru Rafila susține că înainte de sărbători mai multe persoane vor fi internate în spitale, iar secțiile de la ATI vor ajunge în colaps.

„Ceea ce s-a întâmplat în ultima săptămână când s-a testat extrem de puțin și consecința a fost legată de un număr mic de cazuri care au fost identificate, nu că ele nu există, s-ar putea să aibă un răsunet foarte mare peste o săptămână, peste 10 zile, și să vedem foarte multe persoane internate în spitale, în secțiile de Terapie Intensivă, care vor fi depășite, sau foarte multe decese.

Ceea se ve va întâmpla la jumătatea sau spre jumătatea lunii decembrie, apropo de ce măsuri ar putea fi luate, vor fi legate de lipsa de organizare și lipsa de seriozitate în ceea ce privește anchetele epidemiologice și procedurile care trebuiau respectate în această perioadă”, spune medicul Alexandru Rafila.

Sursă foto: Inquam Photos, George Călin