Bani pentru agricultură. Fondurile, în valoare totală de 150 de milioane de euro, sunt menite să sprijine fermierii și antreprenorii din sectorul agricol și alimentar în reducerea costurilor energetice și tranziția către surse regenerabile.
Bani pentru agricultură. Cine poate beneficia de finanțare?
Proiectele pot fi depuse de întreprinderi din sectorul agricol și industria alimentară, inclusiv:
Persoane juridice – SRL-uri, cooperative, societăți agricole;
Persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (II) și familiale (IF);
Organizații și federații din domeniul îmbunătățirilor funciare (OUAI/FOUAI).
Valoarea finanțării și condițiile de accesare
Finanțarea ajunge până la 100% din costurile eligibile, iar valoarea maximă a sprijinului acordat este:
– 700.000 euro/MW pentru energia eoliană;
– 550.000 euro/MW pentru energie solară (capacități instalate >1 MW);
– 650.000 euro/MW pentru energie solară (capacități instalate ≤1 MW).
Cum se aplică și până când?
Proiectele se pot depune online pe site-ul AFIR, iar sesiunea de finanțare este deschisă până pe 28 februarie 2025.
Obiectivele programului
Crearea de noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile (solare și eoliene);
Reducerea costurilor energetice pentru fermieri și întreprinderile din industria alimentară;
Contribuția la tranziția verde și reducerea emisiilor de carbon.
Finanțare din Fondul pentru Modernizare
Programul este finanțat din Fondul pentru Modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, iar schema de ajutor de stat este administrată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin AFIR.
Această inițiativă oferă o oportunitate importantă pentru fermieri și procesatori de a-și moderniza activitatea, reducând dependența de energia convențională și creând un sistem energetic mai sustenabil.
Prin intermediul acestei scheme de sprijin, vor primi finanțare proiectele care au ca obiectiv realizarea capacităților noi (sub 1 MW inclusiv și peste 1 MW) de producere a energiei electrice, cu sau fără stocare, din surse solare, precum și din surse eoliene.
Acum și pe pășuni
Printr-un proiect de Hotărâre pentru modificarea și completarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor OUG 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1064/2013, aprobat de Guvern în ședința din 18 decembrie 2024, Prin art. III din Legea nr. 254/2022 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi a altor acte normative s-a reglementat posibilitatea utilizării pajiștilor permanente în sistem dual, atât pentru pășunatul animalelor și producerea de furaje, cât și pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile, care să nu afecteze buna exploatare agricolă a pajiștilor.
Tot Legea 254/2022 prevede că pe pășuni pot fi amplasate obiective specifice producerii de energie electrică din surse regenerabile: capacități de producție a energiei solare, energiei eoliene, energiei din biomasă, biolichide și biogaz, unități de stocare a electricității, stații de transformare sau alte sisteme similare care se pot amplasa pe terenurile agricole situate în extravilan, în suprafață de maximum 50 ha.