Chinezilor începe să le fie teamă că suma uriașă pe care au împrumutat-o americanilor nu va mai fi recuperată. Teama și îngrojările au crescut în ultima vreme, după ce datoria Statelor Unite a depășit limita legal admisă.
O agenție de rating financiar din China a exprimat temerile țării privind datoria americanilor, arătând că Statele Unite au intrat deja în incapacitate de plată.
"În opinia noastră, Statele Unite ale Americii au intrat deja în faliment", spune Guan Jianzhong, președinte al Dagong Global Credit Rating Co. Ltd., singura agenție de rating financiar din China.
Datoria publică a SUA a atins, la mijlocul lunii mai, limita maximă autorizată de Congres, 14.294 de miliarde de dolari, Trezoreria americană fiind obligată să adopte o serie de măsuri excepţionale pentru a putea să emită în continuare obligaţiuni fără a majora gradul de îndatorare al statului.
Chinezii au împrumutat cam prea mult
Mai mult de 1.000 de miliarde de dolari. Aceasta este datoria americanilor către chinezi la momentul de față, fapt ce stârnește îngrijorare în rândul oficialilor de la Beijing de ceva vreme încoace.
Directorul departamentului de analiză de la Banca Centrală a Chinei, Zhang Jianhua, a apreciat că îngrijorările referitoare la capacitatea guvernului american de a-şi rambursa datoriile ar putea conduce la creşterea randamentelor pentru bondurile americane şi ar conduce la volatilitatea preţurilor pentru obligaţiunile SUA.
Graţie în parte şi mărimii sale, piaţa obligaţiunilor americane este considerată una din cele mai sigure din lume, permiţând investitorilor să cumpere şi să vândă fără ca preţurile să se modifice semnificativ. Însă această piaţa în creştere este şi un semn al deteriorării situaţiei fiscale a SUA
Potrivit ultimelor estimări ale Fondului Monetar Internaţional, datoria publică a SUA ar urma să ajungă la 99,5% din PIB în 2011, pentru ca în 2013 să ajungă la 105,6% din PIB.