Dacă executivul comunitar va prelua acţiunile avute în vedere de Eurofer, acestea se vor adăuga unui lung şir de dispute comerciale care au avut loc în ultimii ani între UE şi China precum şi între UE şi Rusia.
'Avem două cazuri în stadiu avansat în care suspectăm că există practici de dumping şi subvenţii. Unul vizează Rusia şi altul China şi Taiwan. Acţiunile ar urma să fie demarate în acest an', a declarat directorul general al Eurofer, Gordon Moffat.
În replică, adjunctul ministrului rus al Industriei şi Comerţului, Viktor Yevtukhov, a declarat că Moscova îşi va apăra producătorii de oţel. 'Ţinând cont de abordarea discriminatorie utilizat de europeni în investigaţiilor lor antidumping atât companiile cât şi statul rus au îndoieli cu privire la corectitudinea acestor anchete', a spus Yevtukhov.
În prezent, UE impune taxe vamale pentru o serie de produse de oţel din China, taxe care variază între 22,9% şi 74,1%, şi care potrivit oficialilor de la Beijing nu au fost calculate în conformitate cu prevederile Organizaţiei Mondiale a Comerţului. De asemenea, blocul comunitar consideră că unii producători ruşi de îngrăşăminte, feroaliaje, ţevi şi alte produse din oţel şi aluminiu încalcă prevederile antidumping în condiţiile în care au acces la energie ieftină pe piaţa rusească.
Producţia de oţel în condiţii profitabile a devenit o problemă în UE având în vedere scăderea cererii, cu aproape 27% în perioada care a trecut din 2008, la care se adaugă costurile mai mari la energie şi mâna de lucru (comparativ cu competitorii asiatici) precum şi supracapacităţi structurale de aproximativ 30-40 milioane tone.
În schimb, China (cel mai mare producător mondial de oţel) continuă să scoată pe piaţă oţel în cantităţi record pe măsură ce autorităţile sprijină companiile de stat în ideea de a evita şomajul şi tensiunile sociale.
Sursa: Agerpres