O societate comercială concurentă îşi compară produsul, printr-un anunţ publicitar, cu un produs pe care noi îl distribuim de mult timp pe piaţă, menţionånd faptul că produsul lor prezintă caracteristici superioare produsului nostru. O astfel de faptă/atitudine reprezintă concurenţă neloială? Ce putem face?
Maria Negoiu – Bucuresti

Într-o astfel de situaţie, aşa cum ne-aţi prezentat-o, considerăm că sunt incidente dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale astfel cum a fost completată şi modificată. Vedem ca incidente în speţă dispoziţiile cuprinse în următoarele articole:

Art. 2. „Constituie concurenţă neloială, în sensul prezentei legi, orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în activitatea industrială şi de comercializare a produselor (….)“;

Art. 4. „Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvårşite în astfel de condiţii încåt să fie considerate, potrivit legii, infracţiuni:
d) comunicarea sau răspåndirea în public, de către un comerciant, de afirmaţii asupra întreprinderii sale sau activităţii acestuia, menite să inducă în eroare şi să îi creeze o situaţie de favoare în dauna unor concurenţi;
e) comunicarea, chiar făcută confidenţial, sau răspåndirea de către un comerciant de afirmaţii mincinoase asupra unui concurent sau asupra mărfurilor/serviciilor sale, afirmaţii de natură să dăuneze bunului mers al societăţii concurente“.

Dispoziţiile enunţate anterior le considerăm ca fiind incidente în cazul dumneavoastră, datorită comparaţiei realizate de către firma concurentă, comparaţie ce conţine astfel de afirmaţii neîntemeiate. Vă prezentăm, pe scurt, procedura pe care trebuie să o urmaţi în vederea constatării şi sancţionării prejudiciului creat

Art. 4 alin. 2 califică faptele descrise la art. 4 alin. 1 lit. d) şi e) enunţate anterior ca fiind contravenţii sancţionate cu amendă. Constatarea săvårşirii contravenţiilor respective se face  la sesizarea părţii vătămate de către personalul de control împuternicit în acest scop de Oficiul Concurenţei, care aplică şi amenda.

Art. 6 din Legea nr. 11/2001 defineşte sancţiunea aplicată în caz de săvårşire de către o persoană a actelor de concurenţă neloială, precum şi modalitatea de reparaţie prevăzută de legiuitor. Procedura constă în
formularea unei cereri de chemare în judecată, care se va adresa Tribunalului de la locul săvårşirii faptei sau de la domiciliul påråtului (art. 7 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale). Cererea va avea ca obiect obligarea societăţii concurente să înceteze actele de concurenţă neloială şi să plătească despăgubiri pentru daunele pricinuite, precum şi daune morale pentru săvårşirea unui prejudiciu de imagine.

Cererea de chemare în judecată va fi o acţiune în răspundere civilă delictuală. Eventualele daune materiale solicitate, avånd un caracter obiectiv, trebuie probate temeinic; existenţa lor în prezenta speţă poate fi dovedită, de exemplu, cu probarea aspectului că un anumit client al dumneavoastră a încetat să cumpere produsele pe care în mod curent le achiziţiona. Coroborånd dispoziţiile art. 3 cu art. 9 din legea invocată, rezultă că persoana prejudiciată prin fapte de concurenţă neloială este în drept să sesizeze instanţa competentă cu acţiune în răspundere civilă delictuală, fără ca fapta de natură să antreneze răspunderea să fi fost calificată de autoritatea competentă drept contravenţie. Altfel formulat, din nicio dispoziţie a legii nu rezultă condiţia ca, pentru a sesiza instanţa cu acţiune în răspundere civilă, fapta trebuie constatată, în prealabil, contravenţional.

Daune morale modeste
Instanţa poate acorda şi daune morale în astfel de speţe, dar cuantumul acestora, în eventualitatea admiterii cererii introductive, nu va fi semnificativ, avånd în vedere jurisprudenţa în materie. Prejudiciul de imagine trebuie, de asemenea, probat, prezumţia de creare a acestuia ca urmare a săvårşirii faptei enunţate mai sus nu constituie o probă suficientă, ea trebuie coroborată cu alte probe ce vor fi administrate în cauză.

În ce condiţii sunt admise clauze de neconcurenţă care să vizeze activitatea ce urmează să fie desfăşurată după încetarea unui contract de muncă? Poate fi constatată ca nulă o astfel de clauză, cuprinsă într-un contract de muncă, pe motiv că  angajatul nu a avut posibilitatea să o refuze sau să o negocieze, este stipulată expres în favoarea intereselor angajatorului, depăşeşte durata contractului individual de muncă, este contrară Constituţiei şi contractului colectiv de muncă, unde se prevede expres că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, angajatorul nu s-a obligat la plata unei indemnizaţii compensatorii pe perioada limitării dreptului la muncă?
Fulga Daniel – Bucuresti

Considerăm că niciunul dintre argumentele enumerate în favoarea nulităţii unei asfel de clauze nu poate fi luat în considerare, aşa cum vom încerca să arătăm în cele ce urmează:

În practica judiciară recentă şi în literatura de specialitate în domeniu, s-a statuat că sunt admisibile în raport cu starea actuală a legislaţiei romåne şi, deci, perfect valabile clauzele de neconcurenţă după încetarea contractului de muncă, dacă sunt respectate anumite principii de bază:

1. să fie evaluate din perspectiva posibilităţii producerii unui prejudiciu patrimonial angajatorului;

2. să fie limitate în timp şi spaţiu pentru a permite fostului salariat să exercite profesia ori să practice meseria după un anumit interval de timp şi într-o anumită localitate;

3. să fie însoţite de o contraprestaţie a angajatorului;

4. să fie lipsite de efecte în cazul licenţierilor pentru motive neimputabile salariaţilor şi al demisiilor motivate (per a contrario, sunt aplicabile în cazul licenţierii din vina salariatului şi a demisiilor nemotivate);

5. obligarea salariatului la restituirea indemnizaţiei primite în cazul încălcării clauzei;

6. să aibă un caracter rezonabil.

S-a arătat că o asemenea clauza de neconcurenţă postcontractuală este pe deplin admisibilă, «întrucåt ea exprimă nivelul relaţiei de muncă, o caracteristică esenţial concurenţială a economiei de piaţă. Este adevărat că libertatea muncii este un drept fundamental al salariatului, însă limitările aduse de clauzele de neconcurenţă nu ating esenţa libertăţii muncii, atåta timp cåt restrångerea adusă acestui drept al salariatului este rezonabilă. Libertatea muncii se exprimă într-un context social-economic în care vine în contact cu alte valori sociale, protejate în aceeaşi măsură de lege, şi suferă, în mod natural, anumite limitări. Clauzele de neconcurenţă nu sunt interzise de legislaţia în vigoare şi au drept efect realizarea unui compromis acceptabil între principiul libertăţii muncii şi principiul concurenţei loiale.»

Că asemenea clauze sunt perfect valabile rezultă şi din faptul că sunt prevăzute expres într-o serie de acte normative. Mai mult, legiuitorul a înţeles să sancţioneze expres o realitate deja existentă prin consacrarea clauzei de neconcurenţă chiar în actualul Cod al muncii.

LIMITÂRI
Libertatea muncii vine în contact cu alte valori sociale, protejate în aceeaşi măsură de lege, şi suferă, în mod natural, anumite limitări. Clauzele de neconcurenţă nu sunt interzise de legislaţie, efectul fiind realizarea unui compromis acceptabil între principiul libertăţii muncii şi principiul concurenţei loiale.