Opoziţia britanică a cerut duminică declanşarea unei anchete aprofundate asupra modului în care guvernul premierului conservator Boris Johnson a cheltuit banii contribuabililor britanici. Scandalul a început după ce au apărut mai multe acuzații privind finanţarea lucrărilor de renovare la apartamentul său.
Fostul consilier şi colaborator apropiat al lui Boris Johnson, Dominic Cummings, a pus în discuţie săptămâna aceasta integritatea premierului, afirmând într-un mesaj exploziv publicat pe site-ul său că premierul intenţiona să finanţeze lucrările la apartamentul său de la donatori privaţi. Opoziţia britanică a cerut duminică declanşarea unei anchete împotriva premierului Marii Britanii.
Vineri, un ministru al guvernului a afirmat că Boris Johnson şi-a asumat costurile „din propriile buzunare”, fără a preciza cu toate acestea dacă el i-a restituit banii unui donator.
„Nu cunoaştem adevărul în această dispută între cei doi grei care par mai interesaţi în legătură cu cine minte decât de fondul problemei”, a subliniat duminică, la Sky News, deputata laburistă Jess Phillips. „Avem nevoie de o veritabilă anchetă independentă”, a cerut ea, afirmând că Partidul Laburist va face o interpelare urgentă asupra acestui subiect săptămâna viitoare în parlament.
Boris Johnson ar putea fi anchetat
O astfel de anchetă ar urma să examineze „dacă contracte sunt acordate prin SMS, dacă reduceri de impozite sunt acordate prin SMS sau dacă premierul îşi foloseşte prietenii pentru a obţine bani ca să-şi repare apartamentul”, a detaliat ea, cu referire la un schimb de SMS-uri cu omul de afaceri James Dyson.
Schimbul de mesaje publicat zilele trecute de BBC şi în care Johnson îi promite lui Dyson să „rezolve” o problemă legată de taxe pentru angajaţii săi implicaţi în dezvoltarea de ventilatoare, în plină criză a coronavirusului, în martie anul trecut, nu este primul mesaj privat al premierului ajuns la urechile publicului.
În iunie anul trecut, Johnson a primit un mesaj text de la prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman, într-un context în care oferta saudită de preluare a clubului Newcastle United se confrunta cu dificultăţi.
Conform unei surse citate de The Sun, Boris Johnson „se teme că Dom (Dominic) se face responsabil de scurgerea în presă a mesajelor legate de James Dyson şi Mohammed bin Salman”, transmite Agerpres.
Sursă foto: Dreamstime