Acuzații de omor calificat cu premeditare. Cei doi medici de la Spitalul Pantelimon au fost arestați

spitalul sf pantelimon

SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Doctorițele de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală, acuzate de omor cu premeditare în cazul pacienților decedați la unitatea medicală, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.

Doctorițele de la Sf. Pantelimon, arestate preventiv pentru 30 de zile

Este vorba despre doctorițele Mirela Paius și Maria Miron, care au fost reținute și acuzate de omor calificat pentru că ar fi redus doza de noradrenalină administrată unui pacient de 54 de ani.

Potrivit procurorilor, „la data de 07.08.2024, procurorii parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatelor M.M.A. și P.M., având calitatea de medici specialiști Anestezie și Terapie Intensivă la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” București”.

„Astfel, inculpata M.M.A. este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor calificat (cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei) și omor calificat (cu premeditare, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei și de către o persoană care a săvârșit anterior o tentativă de omor), iar inculpata P.M. este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat (cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei)”, au mai precizat aceștia.

Pe baza probelor administrate, procurorii au stabilit, în esență, următoarea situație de fapt:

„Având ca scop provocarea decesului unor pacienți care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care inculpatele apreciau că nu mai este oportună menținerea în viață, acestea au conceput și pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanță esențială în terapie intensivă, cu rol în menținerea tensiunii arteriale), cu consecința scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardiorespirator”.

De asemenea, în sensul celor arătate mai sus, la data de 26.03.2024, ora 16:45, cu premeditare și profitând de starea de vulnerabilitate evidentă a victimei (un pacient de 54 de ani, aflat într-o stare extrem de gravă, instabil hemodinamic, cu tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să provoace moartea pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la 15 ml/h la 1 ml/h (valoarea minimă menținută pentru o perioadă considerabilă de timp). Totuși, decesul victimei nu a avut loc datorită intervenției unei asistente medicale care a compensat deficitul de noradrenalină prin perfuzie.

Potrivit procurorilor, „la data de 04.04.2024, ora 13:17, inculpatele M.M.A. și P.M., profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (același pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acţionând cu intenţia de a suprima viaţa pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15:00”.

Procurorii au decis continuarea urmăririi penale

Tot la data de 07.08.2024, procurorii au decis continuarea urmăririi penale împotriva suspectei C.M., asistentă în cadrul Secției de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” București, pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă în formă continuată, mai precizează aceștia.

„În sarcina acesteia s-a reținut că în datele de 26.04.2024, 06.06.2024 și 19.06.2024, fiind ascultată în calitate de martor cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor ce face obiectul prezentei cauze, a dat declarații mincinoase și nu a spus tot ce știe cu privire la aspecte esențiale ale cauzei.

Față de inculpatele M.M.A. și P.M., precum și față de suspecta C.M. a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.

În cauză urmează a fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București, cu propunere de arestare preventivă a celor două inculpate pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri”, mai spun procurorii.