În Donbas, unde tensiunea privind un război între Ucraina şi Rusia escaladează, agitaţia continuă. O nouă decizie privind regiunea în care au fost masate trupe ale Ucrainei, ca răspuns la atacurile venite din partea Rusiei, a venit din partea Germaniei, scriu jurnaliştii turci de la Sabah.
Tensiunea escaladează în Donbas, regiune situată în zona de frontieră a Ucrainei cu Rusia. La întâlnirea care a avut loc între preşedintele SUA, Joe Biden, şi preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, au fost condamnate acţiunile de luptă ale Rusiei.
Tensiunea creşte
Pe 7 decembrie, marţi, Biden a discutat prin videoconferinţă cu Putin şi l-a avertizat pe omologul său rus că în cazul invadării Ucrainei „consecinţele vor fi dure”. Şi ţările occidentale, şi în primul rând SUA, au lansat rând pe rând apeluri la adresa Rusiei să oprească acţiunile ilegale, notează Sabah.
Însă zilele trecute Rusia a anunţat că nava „Donbas” aparţinând flotei ucrainiene se îndrepta către Strâmtoarea Kerci. Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a susţinut că nava care se deplasa către Strâmtoarea Kerci nu răspunde cerinţelor Rusiei, iar acţiunile acesteia reprezintă o provocare şi o ameninţare din punctul de vedere al navigaţiei.
Ca urmare a escaladării tensiunii dintre cele două ţări supoziţiile privind posibila instalare de către Putin a noilor sisteme de rachete în Crimeea şi în Strâmtoarea Kerci au căzut ca o bombă.
Decizia Germaniei de veto
După aceste evoluţii, o ştirea publicată în Financial Times susţinea că Rusia şi-ar fi găsit un nou aliat în regiune. Ministrul apărării din Ucraina, Oleksiy Reznikov, reacţiona faţă de Germania pentru şi-a folosit dreptul de veto în problema achiziţiei de armament, într-un interviul acordat Financial Times.
Reznikov spunea în interviu că, luna trecută, Germania şi-a folosit dreptul de veto pentru achiziţia de arme anti-dronă şi sisteme anti-lunetă de către Ucraina prin Agenţia NATO pentru Sprijin şi Achiziţii.
Reznikov a atras atenţia că Germania încă mai construieşte gazoductul Nord Stream 2 şi a adăugat: „Şi în acelaşi timp se opune achiziţiei noastre de arme pentru apărare. Acest lucru nu este just.”
De asemenea, Reznikov a precizat că Germania depune eforturi pentru „a nu provoca Rusia” şi că această strategie nu va folosi la nimic.
Reznikov o acuză pe fostul cancelar al Germaniei, Angela Merkel, de adoptarea acestei decizii şi anunţă că echipamentele militare vor fi achiziţionate prin intermediul SUA, Marii Britanii, Lituaniei şi Franţei în ciuda opoziţiei Germaniei.