Acuzații dure la adresa Germaniei și Franței. Au închis ochii la ameninţările ruse?
Luptându-se cu războiul din Ucraina, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski nu şi-a ales cuvintele într-un mesaj adresat liderilor occidentali duminică, 3 aprilie, la doar câteva ore după ce a fost martor al masacrului de la Bucea, în suburbia de nord-vest a Kievului, unde un mare număr de cadavre de civili au fost descoperite după retragerea armatei ruse.
Într-o intervenţie video, Volodimir Zelenski i-a avut drept ţintă pe fosta cancelar german, Angela Merkel, astăzi fără funcţie oficială, ca şi pe fostul preşedinte francez, Nicolas Sarkozy. Celor doi foşti lideri li se reproşează de către preşedintele ucrainean politica lor faţă de preşedintele rus Vladimir Putin.
„Îi invit pe Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy să viziteze Bucea şi să vadă la ce a dus politica de concesii faţă de Rusia„, a lansat Volodimir Zelenski, referindu-se la masacrul unor civili ucraineni în oraşul din nordul capitalei – pe care puterile occidentale l-au calificat drept „crime de război”.
„Să-i vedeţi cu propriii ochi pe ucrainenii torturaţi şi ucişi”, a adăugat el.
Volodimir Zelenski vorbea cu ocazia aniversării summitului NATO din aprilie 2008 de la Bucureşti, în timpul căruia Alianţa atlantică promisese o viitoare aderare Georgiei şi Ucrainei, fără a da însă un calendar precis – un compromis care, potrivit preşedintelui ucrainean, a lăsat ţara într-o „zonă gri” şi a expus-o agresiunii ruse, scrie France 24.
„Ei credeau că refuzând Ucraina, puteau linişti Rusia, s-o convingă să respecte Ucraina şi să trăiască normal alături de noi”, a criticat preşedintele ucrainean, acuzându-i pe membrii NATO că au acţionat „cu teamă” de Kremlin.
Prăbuşirea noii ordini mondiale
În 2008, Parisul şi Berlinul au apreciat că este prea devreme ca Ucraina şi Georgia să adere la NATO, argumentând că niciuna din cele două ţări nu este pregătită şi temându-se ca aderarea celor doua foste republici sovietice la Alianţa atlantică să nu compromită relaţiile cu Rusia.
Fostul cancelar german Angela Merkel, care a ieşit din politică la sfârşitul lui 2021, a afirmat, într-o scurtă declaraţie publicată de purtătoarea ei de cuvânt luni, că îşi „asumă deciziile sale de la summitul NATO din 2008 de la Bucureşti”, subliniindu-şi în acelaşi timp poziţia limpede împotriva invaziei ruse în Ucraina.
Privind în urmă, „este greu de ştiut dacă un plan de aderare a Ucrainei [la UE] ar fi fost suficient pentru a-l descuraja pe Putin”, analizează Laure Delcour, specialistă în relaţiile dintre UE şi Rusia la universitatea Paris-Sorbonne, intervievată de „France 24”.
„Aderarea la NATO este un proces foarte lung şi este foarte posibil ca Ucraina tot să nu fi devenit membră în momentul în care vorbim”, adaugă ea. „Ne putem de asemenea imagina că Putin ar fi acţionat mai repede pentru a contracara aderarea Ucrainei”.
„Să acţioneze repede”, este tocmai ce a făcut Vladimir Putin la numai patru luni după summitul de la Bucureşti din 2008, trimițându-şi tancurile în Georgia pentru a-i susţine pe separatiştii pro-ruşi din provinciile Abhazia şi Osetia de Sud. Un proces repetat şase ani mai târziu în Donbas, mergând mai departe cu anexarea Crimeii.
Fiecare din incursiunile lui Vladimir Putin a suscitat un răspuns ambivalent din partea liderilor europeni, alternând între o retorică inflamată şi sancţiuni într-o primă etapă şi tentative de destindere puţin mai târziu. În vreme ce Ucraina este astăzi pradă unui război care face numeroase victime civile, aceiaşi lideri sunt acuzaţi că l-au încurajat pe preşedintele rus şi au închis ochii la ambiţiile sale imperialiste.
Într-un interviu acordat „France 24”, Thomas Kleine-Brockhoff, vicepreşedintele German Marshall Fund (GMF), think-tank dedicat apărării şi întăririi relaţiei transatlantice, afirmă: „Europa nu s-a înşelat, Germania şi Franţa s-au înşelat”.
„Franţa şi Germania au tendinţa să vorbească în numele Europei. Dar aceste erori de apreciere au fost făcute la Paris şi Berlin, nu în altă parte. Europa de Est nu s-a înşelat, nici Europa de nord”, adaugă el.
Potrivit lui Thomas Kleine-Brockhoff, războiul din Ucraina a dus la o reconsiderare urgentă a politicilor germană şi franceză faţă de Rusia: „Nu numai că noua ordine mondială de după războiul rece se prăbuşeşte sub ochii noştri, dar şi strategiile desfăşurate de Germania şi Franţa„, spune el.
Gazoductul Nord Stream 2, o „eroare”
Schimbarea de atitudine a Germaniei faţă de Moscova a început cu adevărat. Invazia rusă din Ucraina a aruncat o răceală asupra moştenirii lăsate de Angela Merkel după 16 ani petrecuţi în fruntea ţării.
„Ce au trăit Germania şi Europa în ultimele zile nu este altceva decât o răsturnare a politicii Angelei Merkel, care consta în garantarea păcii şi libertăţii prin tratate încheiate cu despoţii”, scria luna trecută cotidianul conservator german „Die Welt”, calificând drept „eroare” strategia diplomatică bazată pe comerţ a fostei cancelar.
Au venit critici şi de la unii din cei mai apropiaţi colaboratori ai fostei conducătoare, precum fostul ei ministru al apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, care a condamnat „eşecul istoric” al Germaniei de a-şi întări armata de-a lungul anilor. „După Georgia, Crimeea şi Donbas, nu am pregătit nimic care să-l fi descurajat cu adevărat pe Putin”, a declarat ea într-un tweet.
Dependenţa Germaniei de energia rusească, care reprezenta 36% din importurile sale de gaz când Vladimir Putin a anexat Crimeea, a trecut la 55% în momentul invaziei ruse în Ucraina. Dependenţa faţă de energia rusă nu a permis Berlinului să urmeze apelul Statelor Unite şi al altor aliaţi de a impune un embargou energetic total Moscovei.
Şeful statului german, Frank-Walter Steinmeier, care a fost ministru al afacerilor externe în două guverne ale Angelei Merkel, a recunoscut şi el luni că a comis o „eroare” susţinând construcţia gazoductului Nord Stream 2 între Rusia şi Germania. „Ne agăţam de punţi în care Rusia nu mai credea şi contra cărora partenerii noştri ne avertizaseră”, a declarat el.
Statele Unite şi membri ai UE ca Polonia se opuseseră acestui proiect de gazoduct cu o valoare de 10 miliarde de euro care ocoleşte Ucraina, privând Kievul de taxele de tranzit al gazului. După ce a apărat cu toate puterile construirea sa, Berlinul a suspendat în final proiectul sine die în februarie,
Social-democraţii, astăzi la putere, au fost suporteri fervenţi ai unei apropieri de Moscova.
Frank-Walter Steinmeier miza pe faptul că „Vladimir Putin nu va accepta ruina economică, politică şi morală a ţării sale pentru nebunia sa imperială”, a explicat el luni. „Ca şi alţii, m-am înşelat”, a concluzionat el.
Deziluzii
Potrivit lui Thomas Kleine-Brockhoff, războiul din Ucraina a făcut să explodeze bula în care trăia Germania din anii 1990. În opinia vicepreşedintelui German Marshall Fund, Berlinul trăia într-o „ordine mondială post-război rece care îi oferea configuraţia internaţională cea mai avantajoasă de la industrializare, care îi garanta pacea, bogăţia şi ideea că ţara poate să se înţeleagă cu toată lumea. Potrivit acestui postulat, Berlinul nu avea deci nevoie să-şi garanteze propria apărare [dezvoltându-şi armata]”.
„Sfârşitul istoriei” a făcut ţări ca Germania să creadă că lumea întreagă este pe calea democraţiei”, adaugă intelectualul german. „În ce priveşte Rusia, ar mai fi durat, dar ar fi sfârşit şi ea prin a se alinia, asta era ideea. Nu era până la urmă decât o iluzie”.
„Germania credea că comerţul este un factor de pace, că interconexiunea economiilor noastre ne-ar împiedica să intrăm în război unii cu alţii […]. Se credea că comerţul cu Rusia, în special cu ce făcea ea mai bine, anume petrol şi gaz, era o strategie de pace. Dar această strategie a eşuat”, analizează Thomas Kleine-Brockhoff.
După părerea lui, şi Franţa a suferit de o „ideologie franceză de autonomie strategică europeană” bine ancorată care l-a făcut pe preşedintele Emmanuel Macron să aibă o „apreciere eronată despre Putin, cine este şi ce vrea”, ca şi o proastă înţelegere a poziţiei Europei faţă de Statele Unite şi de Rusia.
„Am văzut că apărarea Europei nu este Europa, este NATO”, spune el. „Este concluzia a tot ce vedem [în Ucraina]. Soluţia la problema noastră de securitate rezidă în unitatea occidentală – nu în fantasme de armate europene care nu vor deveni niciodată realitate”.
Relaţiile franco-ruse, între prietenie şi tensiuni
Necunoaşterea privind natura lui Vladimir Putin şi capacitatea Europei de a-l face raţional, l-a determinat pe preşedintele francez, Emmanuel Macron, să colaboreze cu Vladimir Putin mai multă vreme decât ar fi trebuit s-o facă, estimează Thomas Kleine-Brockhoff.
„Faptul că a încercat să împiedice războiul cooperând cu ruşii nu este de blamat. Ce este blamabil este că a optat pentru o strategie utopică în loc să abordeze mai realist situaţia”, spune intelectualul, adăugând: „Cât timp o să mai înmulţiţi convorbirile telefonice cu călăii în masă?”
Problema nu este atât dialogul cât momentul şi obiectivul, continuă Laure Delcour. Specialista relaţiilor dintre UE şi Rusia de la universitatea Paris-Sorbonne arată că o anumită formă de dialog este necesară în măsura în care Rusia va rămâne în acelaşi timp vecinul Europei şi al Ucrainei – dar trebuie să fie clar în ce priveşte obiectivele”.
Dacă recentele convorbiri ale lui Emmanuel Macron cu Vladimir Putin au fost axate pe prevenirea războiului, apoi pe tentativele de a pune capăt băii de sânge în Ucraina, tentativele trecute de apropiere cu Moscova au dat mesaje contradictorii, explică ea.
Emmanuel Macron nu a încercat niciodată atât să influențeze un lider străin cum a făcut-o cu preşedintele rus. De la intrarea sa în funcţie, şeful statului francez l-a primit de mai multe ori pe omologul său rus. În mai 2017, îl invită pe Vladimir Putin la o mare recepţie la castelul de la Versailles, la numai după săptămâni de la alegerea sa. Doi ani mai târziu, îl primeşte din nou, de astă dată la fortul Brégançon, reşedinţa de vară a preşedinţilor francezi.
„O Rusie care întoarce spatele Europei nu este în interesul nostru”, declarase Emmanuel Macron la acea vreme, la un an după ce a sărbătorit victoria Franţei la Cupa mondială de fotbal într-o lojă VIP la Moscova la invitaţia lui Vladimir Putin un eveniment pe care alţi oficiali occidentali l-au boicotat din cauza otrăvirii lui Serghei Skripal [fost agent de informaţii militare rus şi spion britanic] şi a partenerei sale la Londra.
„Întâlnirea de la Brégançon a avut loc un an după cazul Skripal şi patru ani după anexarea Crimeii şi a fost precedată cu foarte puţin de consultări cu aliaţii europeni”, subliniază Laure Delcour. „În acest context, ne putem întreba legitim despre înţelepciunea de a-l invita pe Vladimir Putin pentru a încerca o repornire pe baze bune”.
În vreme ce Europa reflectează la cele două decenii de eşec care nu i-au permis să-l descurajeze pe omul forte al Kremlinului să invadeze Ucraina, este important să distingem factorii care au condus la anxietatea rusă după războiul rece, din care unele sunt de înţeles, şi decizia lui Vladimir Putin de a declara război vecinilor săi, adaugă Laure Delcour. „Ştim că extinderea NATO a avut un impact major asupra percepţiilor Moscovei, dar adevărata problemă este de a şti cum a reacţionat Rusia la această lărgire […]. Nu trebuie să confundăm cauzele şi consecinţele. În acest caz, problema este consecinţa”.
Emmanuel Macron şi predecesorii săi sunt până la urmă vinovaţi că au fost de acord că Vladimir Putin se putea obişnui cu o arhitectură de securitate pe care a respins-o şi încălcat-o de repetate ori, afirmă Thomas Kleine-Brockhoff. „Am vrut să credem că Rusia va deveni parte componentă a ordinii europene şi mondiale actuale […]. Şi am ales să ignorăm semnele care ne dovedeau contrariul”, conchide el.
