Astfel, site-ul visegradpost.com a lansat aceste acuzații într-un articol semnat de redactorul șef François Lavallou, alias Ferenc Almássy, jurnalist ungaro-francez cu un titlu pompos: „Va deveni falimentarul stat românesc o sursă de instabilitate pentru Europa Centrală în procesul de relaxare?”

În articol este menționată acuzația președintelui la adresa PSD că ar fi făcut un pact cu UDMR pentru a „vinde Transilvania ungurilor.” De asemenea, se aduce aminte, oarecum ironic, că fără voturile PSD, guvernul Orban de la București nu ar fi fost investit.

„Dar Klaus Iohannis, considerat un om (probabil cadru) al serviciilor secrete românești, chiar și de către oameni apropiați, nu are nicio legătură cu realitatea”, lansează acuzația visegradpost.com.

„Pentru că știe, de asemenea, foarte bine că cea mai mare parte a presei românești este controlată de statul-paralel românesc – fie prin mijloacele clasice de control acționarial, cunoscute și în Franța, fie prin procedeul, ceva mai rar folosit în Europa, de control prin agenți acoperiți (cu grad, soldă și uniforma – chiar dacă purtată rar) infiltrați în presă. Începând cu anul 1990 (data refondării Securității după câteva luni de semi-clandestinitate), această presă aflată la ordin agită „pericolul ungar” de câte ori șefii săi adevărați consideră că este necesar să-și consolideze puterea dictatorială asupra statului român și a societății românești” mai se scrie în articol.