Prevederile actuale din proiectul de Lege al Guvernului privind activitatea platformelor de ridesharing vor provoca un trafic infernal în Capitală, deoarece nu sunt stabilite limite maxime ale numărului de şoferi care pot lucra prin intermediul acestor platforme, a declarat marţi, pentru AGERPRES, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Vasile Ştefănescu, în timpul mitingului ce a avut loc în faţa Ministerului de Finanţe.
„Până acum, toată lumea spunea că ridesharing aduce decongestionarea traficului: ‘Ne coalizăm 3-4 inşi şi ne ducem din punctul A în punctul B’. Mai vedeţi dumneavoastră aşa ceva în acest proiect de lege? Este taximetrie: comandă, un singur client cu o singură maşină. Păi, până la urmă, care este corelarea transportului într-un oraş mare, cum e Bucureştiul sau celelalte oraşe mari din ţară? Ai autobuze, tramvaie, troleibuze… Când s-a făcut coeficientul ăsta de 4 la mie la taxiuri au zis să corelăm astfel tot transportul din oraşe. Păi, şi atunci, spuneţi-ne şi nouă, aceşti transportatori alternativi câţi vor fi? Că văd că nu sunt sub nicio formă limitaţi. Ei câţi vor fi? Care e limitarea lor? Nu ştie nimeni!”, a afirmat Ştefănescu.
Liderul COTAR a catalogat ca incorectă abordarea autorităţilor, care impune o limită de patru taxiuri la 1.000 de locuitori, în timp ce actualul proiect de Lege pentru platformele de ridesharing nu limitează numărul de şoferi ce se pot înscrie pe acestea.
„Nici autobuze nu poţi să bagi câte vrei, aşa şi aici, ai un coeficient. Dacă la taxiuri este 4 la mie, spuneţi-mi şi mie cât transport alternativ lăsăm la mia de locuitori în Capitală? Ştie cineva? Nu! Vor fi 20.000? 30.000? Nu ştim. Păi vedeţi că nu este corect? După aceea zicem că e blocată Capitala, că e trafic infernal. Da, va fi trafic infernal şi nu veţi mai vedea maşinile galbene, veţi vedea fel de fel de culori, pentru că ei nu au culori, au doar un mic ecuson de zece centimetri de nici nu îl vezi. Câţi vor fi ei? Îi lăsăm să fie câţi vor şi câţi nu vor?”, a întrebat Vasile Ştefănescu.
Acesta a acuzat platformele de ridesharing că plătesc articole în presă pentru denigrarea transportatorilor autorizaţi.
„Sunt articole de presă plătite de aceste entităţi, de aceste platforme, împotriva noastră, ca să ne denigreze. De ce? Păi noi suntem în ţara asta cu activitatea asta în aşa-zisa democraţie de cel puţin 30 de ani şi am respectat legile ţării. Vin alţii acum şi spun ‘Nu, frate, noi vrem lege pentru noi'”, a susţinut el.
Preşedintele COTAR a acuzat Guvernul că încalcă Constituţia prin intenţia de a publica o ordonanţă de urgenţă pentru reglementarea activităţilor platformelor de transport.
„Pe de altă parte, vedem că nu se ţine cont nici de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care spune foarte clar că atât timp cât în comisiile de specialitate ale Parlamentului este dezbătută această lege – VTS – nu ai cum s-o dai prin ordonanţă de urgenţă. Adică nu mai respecţi nici Constituţia ţării? De ce? Aşa a făcut şi domnul Toader, nu a putut să dea ordonanţă pe Legile Justiţiei, că erau dezbătute în Parlament. E acelaşi lucru”, a arătat acesta.
Ştefănescu a avertizat că publicarea ordonanţei ar putea provoca mişcări de protest de amploare la nivel naţional.
„Dacă se va da această ordonanţă, probabil că va crea o mişcare de amploare la nivel naţional, pe care nu pot eu să o preconizez acum. Probabil oamenii vor hotărî, că nimeni nu realizează că în această activitate sunt 40.000 de independenţi, la nivel naţional, fiecare cu maşina lui, cu autorizaţia lui şi îşi întreţine o familie. Se pun familii în pericol şi locuri de muncă în pericol. Ce e aia transport alternativ? Alternativ la ce? Citiţi DEX-ul! Alternativ înseamnă cu totul altceva decât ce visează oamenii ăştia”, a subliniat şeful transportatorilor autorizaţi.
În plus, Vasile Ştefănescu a acuzat platformele de ridesharing că au făcut lobby puternic la nivel guvernamental.
„S-a făcut lobby (în favoarea platformelor de ridesharing – n. r.), un lobby mare şi sunt grupuri de interese care s-au grăbit să scoată această ordonanţă făcută pe genunchi. Este scrisă pe genunchi. Uitaţi-vă şi dumneavoastră: este luat din proiectul de la Parlament o parte, la dictare, şi o parte a fost luată din Legea 38. Au făcut un talmeş-balmeş că nu se înţelege nimic. Nimic! Cum va fi controlat în trafic dacă poliţistul opreşte şoferul şi acesta spune că e cu prietenul lui în maşină? Cum demonstrezi tu, când el nu are nimic pe maşină, niciun aparat fiscal, nimic? Cum faci? Că până la urmă nu înţelege nimeni, nici organele abilitate ale statului, cum îl controlezi? Nu înţelege nimeni nimic. Pe când la noi când ne opreşte, e sus caseta roşie sau verde şi vezi imediat dacă face cursă sau nu”, a atras atenţia Ştefănescu.
În opinia lui, grupările de interese din spatele platformelor de ridesharing sunt prea puternice în lupta cu transportatorii autorizaţi.
„Cred că organele abilitate ale statului trebuie să intervină împotriva lobby-ului, nu noi. Noi suntem prea mici pentru un război aşa de mare. Aici, până la urmă, organele abilitate ale statului trebuie să-şi facă datoria. Dacă şi-o vor face, ne vom trezi peste câteva luni că am avut dreptate cu tot ce am spus aici”, a încheiat liderul Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România.