Oficialii europeni cer un răspuns mai puternic al UE în fața agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Scopul final al Moscovei este de a înghiți zone din estul Ucrainei, acuză Uniunea Europeană.
Avertismentele sunt incluse într-un raport al biroului diplomatic al UE, transmis în aceste zile printre membrii blocului comunitar, scrie RadioFreeEurope. De la izbucnirea conflictului din estul Ucrainei, în 2014, între separatișii susținuți de Kremlin și trupele guvernamentale ucrainene, peste 13.000 de oameni au murit și 1 milion au fost strămutați.
Tensiuni uriaşe
Luna trecută, tensiunile s-au reaprins, după ce Rusia a desfășurat peste 100.000 de soldați și armament greu la granița cu Ucraina. UE a încercat să găsească o abordare coerentă a relațiilor cu Rusia, dar abordarea sa față de Ucraina a fost criticată, fiind considerată prea „slabă”.
Textul UE, denumit „Document de opțiuni: Acțiuni ale UE pentru a consolida rezistența Ucrainei și a răspunde la eventuala escaladare ulterioară”, recomandă o serie de pași pe care blocul trebuie să-i facă.
Inclusiv sprijinirea Ucrainei pentru a-și reduce dependența energetică de Rusia. În plus, se vorbește de susținerea Kievului în eforturile de „abordare a amenințărilor hibride, combaterea amenințărilor cibernetice și dezinformărilor”.
Documentul care a ieşit la iveală
Documentul a fost emis de Serviciul European de Acțiune Externă și a circulat printre ambasadorii celor 27 de state UE. Documentul avertizează că Moscova încearcă să „înghită” părți din estul Ucrainei, din regiunea istorică Donbas, iar organizarea alegerilor ilegitime și eliberarea pașapoartelor ruse „vizează integrarea de facto a unor zone în Rusia”.
Prin urmare, UE este îndemnată să facă mai mult pentru a nega recunoașterea pașapoartelor ruse eliberate rezidenților din Donbas și din Crimeea. Documentul UE cere și sprijinirea Ucrainei în eforturile de vaccinare, „în special a grupurilor vulnerabile”.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a comentat acuzațiile din documentul UE. El susține că „Rusia nu intenționează să înghită pe nimeni și nu a făcut-o niciodată.”