„În momentul de față, și Iași și Brașov au înțeles că au nevoie de aceste rapoarte privind starea de sănătate a populației, raport pe care Bucureștiul îl are astăzi și care spune foarte clar că avem asociere certă în ceea ce înseamnă zonele cu poluare, cu PM 10, și incidența cazurilor de infarct miocardic și a tuturor celorlalte boli cardiovasculare”, a declarat a declarat Costel Alexe.
Ministrul a solicitat ca Planul de măsuri asumat (PICA) să aibă un ritm mai alert de implementare, în condiţiile în care toate cele trei admnistrații au admis că au depășiri peste limitele normale la indicatorii PM10. Alexe a mai declarat că la rețeaua stațiilor de monitorizare din București se vor mai adăuga încă trei stații, iar la Brașov și la Iași vor fi achiziționate în acest an două laboratoare mobile de măsurare a calității aerului.
„Rolul Gărzi de Mediu trebui să fie unul extraordinar de activ în ceea ce privește verificarea respectării condițiilor din avize și acordurile de mediu pentru toți operatorii privați sau administrațiile locale, pentru că o mare cantitate din acest PM10 rezultă din aceste șantiere haotice care sunt azi în România . Observ o relaxare nejustificată a gărzilor de mediu în ceea ce privește verificarea condițiior de mediu pe care ar fi trebuit să le îndeplinească autoritățile locale. Este inadmisibil ca într-o capitală cu atât de multe probleme, Garda Națională de Mediu să fi fost atât de nepăsătoare”, a mai spus Alexe, potrivit Mediafax.
Audit la stațiiler de monitorizare a calității aerului din București
Primarul Gabriela Firea a declarat, luni, că ar trebui realizat un audit al stațiilor de monitorizare a calității aerului din București, pentru a afla care este, de fapt, adevărul. După întâlnirea cu ministrul Mediului, Firea a spus că vrea să se cunoască adevărul în ce privește „polemica publică privind măsurătorile efectuate de Agenția de mediu și de către anumite asociații sau fundații civice. Am exprimat disponibilitatea de a contribui la eforturile pentru a afla adevărul. Consider că ar trebui realizat un audit al stațiilor de monitorizare a calității aerului. Nu vrem să ascundem adevărul, dimpotrivă, vrem să-l cunoaștem”.
Primarul Capitalei a mai menționat drept cauze ale depășirii valorilor indicate de aparate traficul rutier și încălzirea locuințelor. Totodată, Gabriela Firea a anunţat că renunță la plângerea penală pe care intenţiona să i-o facă ministrului Costel Alexe după ce acesta a declarat că bucureștenii respiră „otravă”.
„Am venit cu acel anunţ public, deoarece domnul ministru afirmase public şi scrisese şi pe reţeaua sa de socializare că în Bucureşti se respiră otravă. Având în vedere că în cadrul acestor întâlniri şi şedinţe domnul ministru nu a mai vorbit în aceşti termeni, ci s-a referit strict la situaţia concretă a poluării din Municipiul Bucureşti şi observând progresul care s-a înregistrat în Capitală, în ultimii 3 ani, consider că şi-a reevaluat şi domnia sa atitudinea, prin urmare, trebuie şi eu să ţin cont de faptul că domnia sa nu a mai repetat public acele afirmaţii care nu erau adevărate. În toate marile oraşe ale Europei şi ale ţării există poluare, dar e nu doar exagerat, e înfricoşător să-i anunţi pe cetăţeni că respiră otravă”, a declarat Gabriela Firea, citată de Agerpres.