După o zi de marți foarte urâtă în toate piețele de active, SUA a etichetat China ca fiind manipulatoare de valută, o mișcare ce a declanșat un și mai mare curent descendent panicard al apetitului de risc peste noapte, înainte ca Beijingul să mențină CNY în intervalul de tranzacționare. Acest lucru a calmat considerabil lucrurile pe moment.
John Hardy, director de strategie FX Saxo Bank, se întreabă dacă nu este timpul pentru o asumare reciprocă a pierderilor.
„Să ne reamintim de unde am pornit și unde am ajuns în ultimele zile de tranzacționare de la ultima întâlnire de miercurea trecută a FOMC. În acea ședință am putut vedea un Fed care bătea oarecum în retragere (Powell poziționând reducerea impusă de Fed ca o „ajustare de mijloc de ciclu” la începutul sesiunii de întrebări, nu ca fiind prima dintr-o serie, pentru ca mai apoi să contrazică totul și alte îndrumări în restul conferinței de presă). Piețele de active au trecut rapid peste dezamăgire, având parte de vârfuri recente (și, în cazul SUA, de vârfuri istorice) și au strâns rândurile din nou joia trecută, când președintele american Trump brusc a prins pe picior greșit pe toată lumea cu noile tarife impuse importurilor chineze. Apoi am avut parte de reacția Chinei prin încetarea importurilor agricole și, mai important, prin permiterea CNY să scadă și mai mult la nivelul de 7,00 față de USD.”, a spus Hardy.
Reagravarea bruscă a conflictului de politică comercială dintre SUA și China a aruncat piața într-o buclă și a dus la o extensie grotescă în scădere a randamentelor obligațiunilor globale și alte reacții clasice de tip risk off precum un JPY mai puternic și o ajustare neplăcută în scădere a capitalurilor proprii globale. Indicele american S&P 500 chiar a reușit să scadă violent cu 100 de puncte în doar două zile. Toate acestea ar putea continua, mai ales dacă Beijingul continuă să permită o extindere a intervalelor zilnice de tranzacționare pentru CNY și lasă moneda să scadă agresiv.
Piețele operează pe baza estimărilor mai mult decât pe baza nivelurilor actuale.
USDCNY la nivelul 7.05 este înspăimântător pentru că piețele se tem că depășirea pragului de 7.00 riscă o evoluție poate către 7,50 sau chiar mai mult, nu pentru că 7,05 este dintr-o dată mult mai dureros decât 6,95. Dacă USDCNY doar își pierde timpul în acest interval sau doar reușește să se retragă încet încet, cu câteva procente, pe un interval mai lung de timp, piața poate începe să anticipeze vehemența reacției.
Cel puțin pe termen scurt, brusc asumarea pierderilor pune presiune pe toate tranzacțiile noi pe poziții lungi JPY, poziții lungi obligațiuni, poziții scurte capitaluri proprii dacă condițiile se stabilizează brusc, iar piețele se aclimatizează la noile niveluri și mai ales dacă China se ține de cuvânt și doar permite CNY să rămână în acest nou interval fără o progresie direcțională semnificativă în scădere. Riscul acestui scenariu este mai mare acum că Beijingul nu a mărit presiunea prin fixarea agresivă în scădere a CNY.
„Brusc, asumarea pierderilor aici este legată de panica cu privire la faptul că escaladarea conflictului SUA-China se relaxează brusc pe măsură ce China doar permite ca CNY să alunece ușor în jos fără a genera o panică mai mare. Dacă se dovedește că acesta e tiparul și apetitul de risc se poate stabiliza, EURCAD a atins un nivel de cotitură interesant și ar putea oferi o cale beta mai scăzută decât cross-urile JPY pentru a tranzacționa întru calmarea situației în această situație pe termen scurt. De asemenea, prețul de acțiune s-a refugiat într-o zonă de rezistență interesantă aproape de limitele inferioare anterioare ale intervalului.”, a conchis John Hardy.
Saxo Bank Group (Saxo) este un specialist fintech de top, axat pe tranzacționarea multi-asset și investiții, livrând serviciul ‘Banking-as-a-Service’ clienților instituționali. Timp de peste 25 de ani, misiunea Saxo a fost de a democratiza investițiile și tranzacționarea, ajutând clienții prin facilitarea accesului neîntrerupt la piețele globale de capital prin tehnologie și expertiză.