Nicolas Maduro face acuzații grave la adresa lui Donald Trump. Liderul venezuelean l-a acuzat pe președintele american că a ordonat să fie asasinat, informează Reuters.
Lupta pentru deținerea controlului aspura Venezuelei s-a intensificat, mai ales că țara lui Maduro deţine cele mai mari rezerve de petrol din lume, mai ales din cauza sacţiunilor impuse de Statele Unite, dar şi a încercărilor de a-l aresta pe liderul opoziţiei şi autoproclamatul preşedinte interimar Juan Guaido.
Într-un interviu acordat agenţiei ruse de presă RIA, Maduro, în vârstă de 56 de ani, care se confruntă cu cea mai mare provocare a conducerii sale de la înlocuirea lui Hugo Chavez, cu şase ani în urmă, a declarat că Trump i-a cerut ţării vecine, Columbia, să îl omoare, potrivit Mediafax.
”Donald trump a dat, fără îndoială, ordin să mă ucidă şi i-a cerut guvernului din Columbia şi mafiei columbiene să mă ucidă”, a afirmat Maduro.
Bogota şi Washingtonul au negat acuzațiile, în timp ce adeversarii săi au spus că Maduro se foloseşte de astfel de acuzaţii pentru a crea o perdea de fum când are probleme.
Pe de altă parte, speculaţiile privind o posibilă intervenţie militară împotriva sa au fost alimentate în această săptămână când consilierul pe probleme de securitate al lui Trump, John Bolton avea asupra lui o mapă pe care scria ”5.000 de trupe în Columbia”.