Uniunea Europeană a refuzat România, în primă instanță, atunci când Guvernul i-a propus pe Rovana Plumb și pe Dan Nica. Cei doi erau aleșii Vioricăi Dăncilă pentru a ocupa posture de comisari europeni.
Acum, pe surse, de la Bruxelles, s-a aflat că României îi va fi acordat portofoliul de la Transporturi, iar Rovana Plumb ar putea să ocupe acest post. La aflarea veștii, avocata Ingrid Mocanu s-a dezlănțuit pur și simplu. Aceasta i-a acuzat pe oficialii europeni în cel mai dur mod posibil. România este repetentă la nivelul infrastructură. De 30 de ani nu s-a construit aproape nimic în România.
“Se aude (pe surse, cum altfel?) că România va primi Transporturile pentru postul de comisar european. Adevărul este că potrivire mai bună nici că se putea… la asta chiar suntem tari, ne pricepem cel mai bine din UE… mai ales la alea terestre… am împânzit multinaționalele cu studii de fezabilitate despre autostrăzi
Mă întreb: cine o fi avut ideea? Americanii, la sfatul celor de la Bechtell?
Nu, că nici ăia din Europa nu par mai sănătoși la cap decât noi. Spitale 9 nu se construiesc cu fonduri europene în toată Europa? Chiar lipsesc, după cum observăm”, a tunat Ingrid Mocanu pe o rețea e socializare.