În coaliția de guvernare este cutremur după ce Carmen Dan și Teodor Meleșcanu au fost remaniați. Deputatul PSD, Liviu Pleșoianu, a acuzat că plecările lor din Guvern s-au produs ca urmare a ordinelor lui Klaus Iohannis, iar liderii coaliției, Viorica Dăncilă și Călin Popescu Tăriceanu s-au excecutat.
”Prin vocea lui Iohannis, Sistemul a ordonat remanierea doamnei Dan și a domnului Meleșcanu. Iar doamna Dăncilă și domnul Tăriceanu au acționat întocmai și la timp. Asta e realitatea…
Cât despre explicațiile privind retragerea sprijinului politic pentru Meleșcanu… Cum să spui că îl retragi pentru că „sunt percepții negative privind votul din diaspora”!? Dar de ce nu l-ați retras când (ani întregi) au existat percepții negative ale votanților PSD și ALDE cu privire la faptul că domnul Meleșcanu nu are absolut NICIO reacție atunci când diverși ambasadori o iau razna pe câmpii!?
Doamna Dăncilă, domnule Tăriceanu, vă urez mult succes! Să vă voteze atunci pe dvs. cei din spatele domnului Iohannis… A, să nu uit: să vă voteze și domnul Isărescu!”, a scris Liviu Pleșoianu.