George Simion, acuzat de consum de droguri

George Simion, acuzat de consum de droguri! Este din nou scandal în Parlament, după ce s-a propus ca parlamentarii să își facă teste antidrog. Deputatul Ionuț Moșteanu, care ocupă și funcția de vicepreședinte al USR, dar și de purtător de cuvânt al partidului, a fost cel care a venit cu propunerea.

Într-o declarație pentru B1 TV, acesta a spus că George Simion și-a pierdut cumpătul la auzul acestei propuneri.

Acesta a povestit că liderul Alianței pentru Uniunea Românilor (AUR) are anumite zile în care este mult prea energetic. El consideră că energia acestuia nu are cum să vină de la o simplă cafea.

„Totul a plecat de la o hărțuială de miercuri, în Camera Deputaților. Simion zici că o luase razna, urla, țipa se muta pe la toate băncile. Are unele zile cu o energie absolut nefirească, care nu poate să vină de la o cafea și un sandviș”, spune acesta.

George Simion
SURSA FOTO: aurnews.ro

Propunere de testare antidrog în plen

De altfel, deputatul Ionuț Moșteanu mai spune că este nevoie de existența testelor antidrog la intrarea în plen. Potrivit lui, este importat să se știe dacă cei care votează legile au avut parte de „nopți sau weekenduri zbuciumate înainte”.

„Întreba colegi parlamentari dacă se droghează și eu am propus să mergem la IML să facem test antidrog. E așa simplu, eventual dacă vrea să vină și dl Negoiță, să vedem exact cine se droghează și cine nu. Și, de ce nu?, să punem drugteste la intrarea în plen, să știm că cei care votează legile țării n-au avut nopți sau weekenduri zbuciumate înainte”, arată acesta.

Rezolvarea problemei cu drogurile

Vicepreședintele USR spune că, dacă politicienii vor să rezolve problema cu drogurile, trebuie mai întâi să înceapă cu ei.

„Dacă vrei să spui țării ”hai să începem să ne curățăm toți, să curățăm societatea de flagelul drogurilor, trebuie să conduci această luptă prin propriul exemplu. Ce, au ceva de ascuns?”, a declarat Ionuț Moșteanu.

Un sfert dintre bucureșteni au consumat droguri

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a comentat statisticile publicate de Agenția Națională Antidrog privind numărul românilor care au experimentat cel puțin o dată drogurile. Potrivit reprezentantului Guvernului, în toată țara există minimum 2 milioane de persoane care s-au aventurat în consumul de droguri.

Cu toate acestea, ministrul Gorghiu și-a exprimat scepticismul cu privire la acuratețea datelor agenției. Ea a precizat că nu toată lumea oferă răspunsuri sincere atunci când este întrebată despre consumul de droguri. În opinia sa, numărul real al românilor care au încercat drogurile cel puțin o dată în viață este probabil mai aproape de două milioane.

Gorghiu a subliniat că România se confruntă în prezent cu o provocare cu consumatorii de droguri. Potrivit ministrului Justiției, problema traficului de droguri reprezintă, de asemenea, o preocupare importantă în țara noastră.