Acţiunile est-europene redevin atractive

În timp ce începutul anului este caracterizat, aproape mereu, de lichidităţi în creştere şi de cursuri favorabile, pierderile din a doua jumătate a anului 2007 continuă în acest an chiar cu o intensitate crescută. Comparativ cu alţi ani, anul bursier 2008 a început neobişnuit din toate punctele de vedere. Aproape toate bursele stabile şi multe pieţe emergente au pierdut, într-un timp relativ scurt, mai mult de 20% din nivelurile lor maxime. Nici bursele est-europene nu a

În timp ce începutul anului este caracterizat, aproape mereu, de lichidităţi în creştere şi de cursuri favorabile, pierderile din a doua jumătate a anului 2007 continuă în acest an chiar cu o intensitate crescută.

Comparativ cu alţi ani, anul bursier 2008 a început neobişnuit din toate punctele de vedere. Aproape toate bursele stabile şi multe pieţe emergente au pierdut, într-un timp relativ scurt, mai mult de 20% din nivelurile lor maxime. Nici bursele est-europene nu au fost ocolite de vânzări puternice. Cel mai mult au pierdut acţiunile poloneze şi turceşti.

Conform estimărilor Raiffeisen Capital Management (RCM), după corecţia clară a cursului, evaluările din Europa de Est au revenit la niveluri atractive, mai ales în Rusia. Comparând cu alte perioade, la multe companii individuale, nivelurile actuale de evaluare au fost ocazii bune de acces.

Consecinţele economice ale unei slăbiri a situaţiei economice din SUA, respectiv ale unei recesiuni, nu pot fi încă bine estimate. Cel puţin, este clar faptul că această creştere economică, chiar şi a statelor europene, va încetini. Rămâne deschisă, ca şi până acum, întrebarea în ce măsură şi pentru cât timp, pieţele est-europene se pot detaşa de o slăbire generală a creşterii economice în ţările dezvoltate, nu doar în SUA. Pe de altă parte, nivelurile atinse de curs în prezent arată că investitorii au evaluat deja complet consecinţele riscurilor unei recesiuni economice americane asupra multor companii.

Pentru fondurile sale, Raiffeisen Capital Management a folosit deja pentru cumpărări suplimentare cursurile puternic scăzute în Europa de Est din ultimele zile. În schimb, în privinţa Asiei, se manifestă încă reţinere. Spre deosebire de Europa de Est, evaluările în China, şi mai ales, în India sunt încă relativ ridicate, în ciuda celei mai recente corecţii, chiar dacă cererea internă a ambelor ţări, aflată în creştere puternică, oferă o anume protecţie împotriva unei slăbiri a situaţiei economice globale.

Climatul de la bursele de acţiuni necesită în prezent atât nervi tari, cât şi răbdarea şi curajul pentru o perspectivă pe termen lung, în contextul prezenţei multor participanţi la piaţă, care acţionează pe termen scurt, emoţional sau speculativ. Investitorilor bottom-up activi, precum RCM, li se oferă şanse excelente de a achiziţiona acţiuni ale companiilor de primă clasă la cursuri foarte favorabile.

«Evaluările din Europa de Est au revenit la niveluri atractive, mai ales în Rusia.»
Gerhard Aigner, general manager Raiffeisen Capital Management