A&D Pharma a încheiat un acord de preluare a Arishop Pharma AD şi subsidiarei deţinute în Bulgaria, precum şi a unor companii din Polonia, Ungaria, Slovacia şi Cehia care au acţionari comuni cu cei ai grupului farmaceutic, pentru o sumă totală de 23,15 milioane de euro.
Astfel, grupul farmaceutic va prelua Arishop Pharma AD şi subsidiara din Bulgaria, Ozone Laboratories şi Ozone Laboratories Services din Polonia, Ozone Laboratories Magyarorszag din Ungaria, Ozone Laboratories din Slovacia şi Ozone Laboratories din Cehia, se arată într-un comunicat al companiei transmis bursei de la Londra.
Toate companiile vizate sunt relaţionate cu grupul A&D Pharma, având o parte din acţionari comuni.
Cum au fost împărţiţi banii
Din preţul total al achiziţiei, 12,75 milioane euro reprezintă costul preluării Arishop Pharma AD în Bulgaria. Plata a patru milioane de euro depinde de preluarea unei alte companii, pe una dintre pieţele vizate.
O sumă de şase milioane de euro reprezintă preţul Ozone Laboratories din Polonia, iar restul de 400.000 de euro sunt destinate preluării celorlalte companii, respectiv Ozone Laboratories Polska Services, Ozone Laboratories Magyarorszag Kft., Ozone Laboratories Slovakia s.r.o. şi Ozone Laboratories Czech Republic s.r.o.( câte 100.000 de euro pentru fiecare companie).
Prin aceste achiziţii, A&D Pharma îşi va consolida poziţia ca una din cele mai mari companii farmaceutice integrate din Europa Centrală şi de Est.
Preluarea va contribui semnificativ şi la performanţele financiare ale grupului A&D Pharma, cifra de afaceri a grupului urmând să crească cu aproximativ 12%.
Ajutor de la bancă
Cea mai important condiţie pentru finalizarea tranzacţiei este acordul unui consorţiu de cinci bănci care a acordat A&D Pharma, în 2009, un împrumut de refinanţare de 100 de milioane de euro.
Cele cinci bănci sunt Banca Comercială Română, BRD-Groupe Societe Generale, Citibank Europe, RBS Bank România şi UniCredit Bank Austria.
În funcţie de această aprobare, tranzacţia ar putea fi finalizată la sfârşitul lunii februarie 2010.
Arishop Pharma este specializată în promovarea produselor farmaceutice şi pentru spitale, dar şi în importul şi distribuţia de medicamente.
În Polonia, Ungaria, Slovacia şi Cehia, Ozone Laboratories vinde produse cu prescripţie şi OTC-uri (fără prescripţie), suplimente alimentare şi dispozitive medicale.
Acţionarul principal al A&D Pharma, cu o participaţie de 59%, este compania Sograno, înregistrată în Olanda, deţinută de Michel Eid, Ludovic Robert, Roger Akoury şi Walid Abboud, 34% din titluri sunt tranzacţionate pe piaţa de capital, iar restul de 7% din acţiuni este împărţit între actuali şi foşti directori executivi ai grupului. A&D Pharma este listată, începând din octombrie 2006, pe piaţa principală a bursei de valori de la Londra.