A&D Pharma a încheiat un acord pentru un împrumut sindicalizat de 100 milioane de euro, de la cinci bănci comerciale, care are rolul de a înlocui un credit de aceeaşi valoare luat anterior de la 11 bănci, cu scadenţa pe 12 august, a anunţat luni grupul farmaceutic. Acordul a fost semnat pe 30 iulie şi a intrat în vigoare pe 12 august, odată cu scadenţa creditului precedent, care a fost intermediat de Citibank Londra, se arată într-un comunicat transmis luni de A&D Pharma.
A&D Pharma a încheiat un acord pentru un împrumut sindicalizat de 100 milioane de euro, de la cinci bănci comerciale, care are rolul de a înlocui un credit de aceeaşi valoare luat anterior de la 11 bănci, cu scadenţa pe 12 august, a anunţat luni grupul farmaceutic.
Acordul a fost semnat pe 30 iulie şi a intrat în vigoare pe 12 august, odată cu scadenţa creditului precedent, care a fost intermediat de Citibank Londra, se arată într-un comunicat transmis luni de A&D Pharma.
Cele cinci bănci care vor participa la noul împrumut, în cuantum de 20 milioane euro fiecare, sunt Banca Comercială Română, BRD – Groupe Société Générale, Citibank Europe, RBS Bank şi UniCredit Bank Austria. Noul acord de credit va expira pe 30 iulie 2012, precizează compania farmaceutică.
„Acest acord demonstrează capacitatea A&D Pharma de a obţine finanţare chiar şi într-un mediu foarte dificil”, a declarat, în comunicat, directorul general al grupului, Robert Popescu.
A&D Pharma este o companie de tip holding, înregistrată în Olanda, care deţine cea mai mare parte a activităţilor în România. Principalele divizii ale grupului sunt Mediplus (distribuţie), lanţul de farmacii Sensiblu şi compania A&D Pharma Marketing&Sales.
SURSA: Mediafax
DETALII:
Citeşte şi Pauză de investiţii! Creditele merg în cheltuieli curente