Construcţia blocului, realizată de Bog’ Art, a început în octombrie 2012 şi are ca termen de finalizare luna septembrie a acestui an. Noul imobil are 11 etaje şi cuprinde un total de 126 de apartamente, care se adaugă celor 226 de unităţi deja construite în prima etapă, în 2009.

Structura de rezistenţă a noii clădiri este realizată integral din beton armat, iar pereţii exterior şi partiţionările dintre apartamente sunt realizate din cărămidă. Investiţia necesară finalizării acestei etape de dezvoltare este de 8,7 mil. euro. Potrivit reprezentanţilor Adama, până acum, au fost contractate 25% din apartamente. Preţurile apartamentelor cu două camere pleacă de la 62.700 euro, plus TVA.

Simultan cu Edenia Titan, Adama a început în septembrie 2012 a doua etapă de dezvoltare şi pentru ansamblul rezidenţial Evocasa Optima, aflat tot în zona Titan. Lucrările de construcţie au avansat în acest caz mai rapid datorită fundaţiei deja existente astfel că livrarea noilor apartamente va avea loc în iulie 2013. Evocasa Optima 2 este formată din 84 de unităţi de două şi trei camere. Prima etapă (83 de unități) a fost finalizată în 2010, 82% dintre unităţi fiind vândute până în prezent.