Privind comparativ, deficitul de competitivitate față de țările din jurul nostru se mărește. Dacă România are un deficit de balanță comercială de 10 miliarde euro (în creștere), ultimele date oficiale Eurostat la 6 luni din anul curent indică un deficit de doar 0,4 miliarde euro în cazul Slovaciei, 1 miliard euro în cazul Bulgariei și, atenție, excedente în cazul Ungariei (+1,5 miliarde euro), Poloniei (+5 miliarde euro) și Cehiei (+6,8 miliarde euro).

Revenind la România, este adevărat că problema deficitulului de balanță comercială este structurală. Analiza componentelor care produc deficit în balanța comercială este interesantă pentru că răstoarnă percepția comună, aceea că deficitul vine într-o mare măsură din componenta “bunuri de consum”. Fals, doar 10% din deficit vine din comerțul cu bunuri de consum, astfel încât se mai distruge un mit propagat de inculti economic – “Creșterile salariale reprezintă cauza principală a deficitului comercial”. Este o teză care în realitate este falsă. România are cea mai redusă pondere în PIB la importurile de bunuri de consum din regiune.

64% din deficitul balanței comerciale al României vine din comerțul cu bunuri intermediare (metalurgice, chimice, petrochimice, îngrăsăminte chimice etc) și 26% din deficit vine din comerțul cu bunuri de capital (tractoare, remorci și utilaje pentru agricultură, autovehicule pentru transportul mărfurilor, turboreactoare și turbine, aparatură pentru circuite electrice etc). Tendința se păastrează și în anul 2020 – jumătate din deficitul de balanță comercială vine din ramura “Produse chimice și derivate”.

Deci, iată, putem spune că răspunsul slab al ofertei interne la stimulii pe cererea agregată își are cauzele principale în lipsa unei Strategii de stimulare a producției autohtone, lipsa unei politici industriale active (a se observa acumularea de deficite comerciale majore în industriile metalurgică, chimică, petrochimică, ingrășăminte chimice, medicamente, tractoare și utilaje agricole), privatizările ratate, slaba capitalizare a companiilor autohtone dar și orientării puținelor ISD către sectoare non-industriale, îngustând astfel potențialul de export al economiei.