Acum, chiar dacă războiul a reizbucnit în Orientul Mijlociu și invazia Ucrainei a făcut din Rusia un stat paria pentru Occident, piețele petroliere au fost, în mare parte, liniştite, scrie The Economist.
De fapt, acum începe o nouă fază: una în care cererea de petrol, nu oferta, va influența semnificativ piețele de energie. Această schimbare va aduce cu sine consecințe geopolitice profunde, subliniază publicația.
Guvernele elaborează politici pentru a reduce cererea de petrol și pentru a stimula sursele alternative de energie, încercând să lupte împotriva schimbărilor climatice.
Tehnologii precum cele din spatele vehiculelor electrice devin mai ieftine și mai avansate. Următorul vârf și scăderea ulterioară a cererii globale de petrol vor determina prețurile și producția în deceniile următoare.
Cel mai mare paradox legat de petrol
În mod straniu, această schimbare va acorda unor producători o și mai mare putere de piață.
Cele mai mari rezerve de carbon și cele mai ieftine rezerve de petrol se găsesc de departe în Arabia Saudită și la vecinii săi din Golful Persic. Pe măsură ce piața petrolului se micșorează, cota lor de producție va crește.
În funcție de ritmul tranziției energetice, această cabală ar putea deține o cotă de piață de jumătate sau chiar două treimi din producția globală, până în 2050, potrivit BP, în comparație cu mai puțin de 40% în prezent.
Kuweit, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite găzduiesc deja unele dintre cele mai mari fonduri suverane din lume și vor să se folosească de acest capital și de influență, în vecinătatea lor și nu numai. Capitalul uriaș și dorința lor de a-și proiecta puterea în străinătate nu vor face decât să le intensifice puterea.
Între timp, alte state puternice petroliere vor rămâne în urmă. În prezent, companiile petroliere naționale din câteva zeci de țări din Africa, America Latină și Asia pompează petrol, care este mai scump, și consumă mai mult carbon decât petrolul din Golf.
Aproximativ 1,2 miliarde de dolari din cele 1,8 miliarde de dolari în investiții, planificate pentru următorul deceniu de către companiile petroliere naționale, s-ar putea dovedi neprofitabile, dacă țările își respectă angajamentele oficiale de a atinge emisii zero până în 2050.
Crize ale datoriilor, falimente și un deceniu de dezvoltare ratat
Nnpc din Nigeria, Pemex din Mexic și Pertamina din Indonezia sunt printre cele mai expuse riscului de a rămâne cu active blocate. Deoarece guvernele din multe țări producătoare depind în mod excesiv de veniturile din mărfuri, eșecul unor companii petroliere naționale ar putea duce la crize ale datoriilor, falimente și un deceniu de dezvoltare ratat.
Este imaginea în oglindă a crizelor datoriilor care au cuprins America Latină în anii 1980, după ce creșterea prețului petrolului a mărit deficitele comerciale ale țărilor importatoare și a paralizat capacitatea acestora de a-și rambursa datoriile.
Accelerarea tranziției energetice este necesară pentru a aborda schimbările climatice, dar cu cât tranziția este mai rapidă, cu atât șocul pentru producătorii cu costuri ridicate va fi mai mare.
Între timp, mecanismele de adaptare, cum ar fi rezervele strategice de petrol ale guvernelor, ar putea contribui la reducerea volatilității pentru consumatorii de petrol. Acestea ar trebui extinse pentru a include marile țări în curs de dezvoltare din Asia și Africa, care, în curând, vor depăși China.
Prioritatea trebuie să fie diversificarea
Agenția Internațională pentru Energie, un organism oficial creat în urma primului șoc petrolier, coordonează deja stocurile strategice ale economiilor avansate. Negocierile AIE cu India ar trebui extinse pentru a include și alte mari economii emergente.
Pentru producătorii ghinionişti, prioritatea trebuie să fie diversificarea, în timp ce preţurile petrolului sunt relativ mari, iar cererea este încă puternică.
Ecopetrol din Columbia și Petronas din Malaezia cheltuiesc deja o parte importantă din bugete pe tehnologii cu emisii scăzute de carbon, inclusiv surse regenerabile, hidrogen și captarea carbonului, care ar putea oferi o plasă de siguranță în fața colapsului petrolului.
În medie, firmele petroliere naționale alocă doar 5% din cheltuielile de capital pentru diversificare. În schimb, companiile petroliere din Occident cheltuiesc 15%.
Șocurile petroliere determinate de ofertă, din ultima jumătate de secol, au fost o sursă frecventă de tumult geopolitic. Dacă tranziția viitoare nu este abordată din timp, următoarea jumătate de secol va aduce surprize și mai mari.
