ADATA Technology, unul dintre cei mai mari furnizori de module DRAM și dispozitive Flash USB, a lansat noi SSD-uri de doar 7 mm grosime pentru ultrabook-uri şi gameri.
Modelele ADATA sunt Premier Pro SP900 M.2 2242 şi 2282 pentru ultrabook-uri şi PC-uri şi modelul Premier Pro SP910, potrivit pentru gameri şi cei ce lucrează cu aplicații de editare video. Acestea sunt cele mai noi şi mai mici SSD-uri de pe piaţă, având dimensiuni minuscule (22x42mm, 22x80mm), ce respectă standardul Intel M.2.
Sunt mai mici decât modelele SSD obişnuite de 2.5” şi cele mSATA, dar sunt dotate cu capacităţi mai mari: 128GB, 256GB şi 512GB. Cele două SSD-uri sunt potrivite atât pentru Ultrabook-uri, cât şi pentru anumite plăci de bază de generaţie viitoare.
Vitezele de citire/scriere ating valori de 550/530 MB/s. De asemenea, modelele SP900 M.2 2242 şi 2280 suportă tehnologia Intel Smart Response, ce identifică automat fişierele şi aplicaţiile folosite frecvent, sporind vitezele de transfer şi oferind capacităţi mai mari de stocare, comparativ cu alte SSD-uri.