Adăugarea acestui ingredient în cafea poate ajuta la combaterea inflamației și face oasele mai puternice

cafea

SURSA FOTO: Dreamstime

Deși ni se repetă de dimineața până seara că sarea și zahărul dăunează grav sănătății, se pare că un strop de sare aruncat în cafeaua de dimineață poate face minuni pentru sănătate.

Când vine vorba de băutura cu care 84% dintre americani își încep ziua, există o mulțime de păreri. Dacă unii o preferă neagră, fără lapte sau alte combinații, alții nu pot renunța cu niciun chip la zahăr. Dar, din ce în ce mai mult, unii experți recomandă că, dacă vrem să fim mai sănătoși, ar trebui ca în cafea să punem sare, nu zahăr.

Ideea adăugării sării în cafeaua de dimineață nu este nouă.

Acum, un cunoscut bucătar american recomandă să adăugăm sare în cafea pentru a reduce amărăciunea. Un sfert de linguriță de sare adăugat în cafea poate schimba complet gustul îndrăgitei băuturi, potrivit Firstforwomen.

Se pare totuși că beneficiile sării adăugate cafelei nu se reduce doar la gust.Nutriționistul Daryl Gioffre, expert în sănătate și longevitate, are un motiv mult mai convingător pentru a arunca un strop de sare când pregătim cafeaua de dimineață.

„Modul în care bem cafeaua face o mare diferență când vine vorba de sănătate”, spune Gioffre. „Există o mulțime de beneficii în a bea cafea, dar există și un dezavantaj uriaș: cafeaua este acidă”, explică el.

Oboseală, probleme digestive, probleme de somn, imunitate compromisă

Majoritatea oamenilor nu știe că alimentele și băuturile acide pot avea efecte nedorite asupra sistemului digestiv, mai ales pentru cei cu un stomac sensibil sau predispuși la reflux gastric și arsuri digestive.

„Când consumăm alimente acide, inflamația crește și începem să stocăm grăsimile. Acestea duc la alte probleme semnificative de sănătate, cum ar fi oboseală, probleme digestive, probleme de somn, imunitate compromisă și chiar boli degenerative cronice”, adaugă Gioffre.

Nu trebuie să renunțăm la cafea!

Acesta spune că nu trebuie să renunțăm complet la cafea dacă avem problemele cu aciditatea.

„Cafeaua în sine are multe beneficii pentru sănătate. Este bogată în antioxidanți și plin de substanțe și alte ingrediente active sănătoase care pot ajuta la protejarea împotriva afecțiunilor mai frecvente la femei, dar și de boala Alzheimer, demență și boli de inimă.”

Cum ne poate ajuta sarea pusă în cafea

„Dacă facem tot ce trebuie pentru a neutraliza aciditatea cafelei, atunci ne putem bucura de toate avantajele pe care cafeaua le are de oferit”, spune Gioffre. ”Aici intervine sarea pentru că ajută la neutralizarea acizilor care provoacă inflamație”, explică el.

Sarea face oasele mai puternice

Neutralizarea acidului din cafea nu este singurul lucru bun pe care sarea îl face pentru noi, potrivit lui Gioffre.

Pentru femeile de o anumită vârstă, o cantitate de sare suficientă este esențială pentru a avea oase puternice. „Sarea, în doze echilibrate, este esențială pe măsură ce îmbătrânim, în special pentru femeile care au probleme cu osteoporoza sau de osteopenie”, spune Gioffre.

Când ar trebui să punem sare în cafea

El susține, contrar teoriei cunoscute până acum, că nu deficiența de calciu este cea care cauzează probleme ale oaselor.

„Dimpotrivă, o femeie de peste 45 de ani are de zece ori mai multă cantitate de calciu decât ar trebui”, explică acesta. În schib, în spatele fragilității oaselor s-ar afla aciditatea, spune Gioffre. „Când avem o aciditate mai mare, în special în sânge, corpul nostru va ”fura” calciul și magneziul din oase și mușchi pentru a neutraliza acizii dăunători din corp.”

Adăugarea unui strop de sare în cafea este, așadar, o modalitate de a neutraliza acidul și de a înlocui mineralele de care avem nevoie.

Acesta sugerează să adăugăm un sfert de linguriță de sare de Himalaya sau de bicarbonat de sodiu în cafea, imediat după preparare. Când cafeaua este fierbinte, sarea se va dizolva mai repede și mai ușor.