Producătorul de materiale de construcţii AdePlast, controlat de omul de afaceri Marcel Bărbuţ, a început construcţia unei fabrici de polistiren la Ploieşti care necesită o investiţie de 4,5 mil. euro. Autorizaţia de construire a fost eliberată săptămână trecută, iar termenul de finalizare este luna august 2011, potrivit unui comunicat al companiei.
Noua fabrică va avea o capacitatea de producţie de circa 700.000 de metri cubi de polistiren pe an.
„Anul trecut s-au realizat peste 10 milioane de mp de termosistem cu mortarele şi tencuielile noastre. Din acest an vom avea capacitatea să acoperim din producţia proprie o parte importantă din necesarul de polistiren expandat”, a declarat Marcel Bărbuţ, proprietarul AdePlast.
De la începutul anului, compania a investit circa 2,5 mil. euro în producţie. În această perioadă a fost pusă în funcţiune o linie de uscare a nisipului şi o maşină de ambalat materiale speciale la Oradea, urmând ca o altă linie de ambalat să devină operaţională la Ploieşti în mai. Pe lângă investiţiile în producţie Marcel Bărbuţ a cumpărat câte un automobil Dacia Duster pentru fiecare agent de vânzări al companiei.
Tot în acest an, AdePlast are în plan demararea lucrărilor la cea de-a treia fabrică de adezivi şi mortare uscate, situată în Moldova.
Compania are două facilităţi de producţie: o fabrică la Ploieşti şi una la Oradea. Capacitatea totală de producţie pentru sectorul mortarelor se ridică la 700.000 de tone anual. Producţia de vopsea, tencuieli decorative şi de adezivi speciali în stare umedă se ridică la 80.000 de tone.