Producătorul de materiale de construcţii AdePlast estimează în acest an creşterea veniturilor cu 15%-30%, de la 123 milioane lei în 2009, pe baza restrângerii competiţiei din cauza crizei, şi a reducerilor de preţ. "În 2008 eram 60 de producători de mortare uscate, iar astăzi nu cred că sunt activi mai mult de 15", a declarat proprietarul AdePlast, Marcel Bărbuţ. În primele patru luni, veniturile companiei au crescut cu 13,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2009, de la 28,6 m
Producătorul de materiale de construcţii AdePlast estimează în acest an creşterea veniturilor cu 15%-30%, de la 123 milioane lei în 2009, pe baza restrângerii competiţiei din cauza crizei, şi a reducerilor de preţ.
„În 2008 eram 60 de producători de mortare uscate, iar astăzi nu cred că sunt activi mai mult de 15”, a declarat proprietarul AdePlast, Marcel Bărbuţ.
În primele patru luni, veniturile companiei au crescut cu 13,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2009, de la 28,6 milioane lei la 32,5 milioane lei. Totodată, în luna aprilie veniturile s-au majorat cu 36,8%, de la 9,5 milioane lei, în aprilie 2009, la 13 milioane lei.
„Vrem să creştem cu minim 15%, dar visăm că veniturile se vor majora cu peste 30%, după cum s-au mişcat lucrurile în aprilie”, a afirmat şeful AdePlast.
Cu gândul la vânzarea companiei
Bărbuţ susţine că va ieşi definitiv din acţionariatul companiei în 2013, an în care estimează că va ajunge lider pe pieţele de mortare uscate, vopsele şi tencuieli, dacă va găsi un cumpărător care să plătească minim 120 de milioane de euro pentru acţiunile AdePlast.
În trecut, reprezentantul AdePlast a declarat că este interesat să coopteze alţi investitori în companie, renunţând însă ulterior, din cauză că aceştia vroiau să preia participaţia majoritară şi ofereau prea puţin.
Pe de altă parte, producătorul de materiale de construcţii şi-a exprimat intenţia listării la bursa Sibex din Sibiu, însă nu a fost stabilită data şi nici valoarea ofertei. La finele anului trecut a fost vehiculată suma de 15 milioane de euro pe care AdePlast ar intenţiona să o atragă prin oferta de listare, însă valoarea nu a fost confirmată.
Bărbut a afirmat că decizia privind listarea şi detalii legate de valoarea ofertei vor putea fi stabilitate după 15-20 mai, când vor fi primite rezultatele unui audit al companiei.
Fabrică nouă în Moldova
Fondurile ar urma să fie utilizate pentru finanţarea construcţiei celei de-a treia fabrici a companiei, care va fi amplasată în zona Moldovei, a cărei valoare nu este deocamdată fixată. Celelalte două fabrici sunt în Ploieşti şi Oradea.
„Eu aş vrea să dau 3-4 milioane de euro, dar s-ar putea să dau 5-6 milioane de euro. Va fi o fabrică mult mai mică decât celelalte, cu o linie care va realiza produse cu valoare mică adăugată şi costuri mari de transport”, a spus Bărbuţ.
Omul de afaceri a precizat că terenul nu a fost încă achiziţionat, dar că aceasta ar trebui să aibă 3-4 hectare şi acces la utilităţi.
Investiţii în liniile de producţie
AdePlast a investit în acest an 600.000 de euro în a doua linie de ambalare de la fabrica din Ploieşti, va aloca o sumă similară pentru marketing şi va cheltui 700.000 – un milion de euro pentru 100-150 de maşini de colorat, pentru distribuitorii locali ai companiei.
Anul trecut, cele mai vândute produse de AdePlast au fost adezivii de polistiren – 49.000 de tone, tinci (material de finisaj) – 43.000 de tone şi adezivi de faianţă interior – 36.500 tone, dintr-un total de 220.000 de tone de produse comercializate.
Compania produce mortare adezive pentru placaje ceramice, gleturi, şape, pardoseli industriale şi mortare mecanizate, vopsea şi tencuieli decorative.
SURSA: Mediafax