Intrăm complet în Schengen! Anunțul așteptat de toată România: Să ne amintim de Austria

romania, bulgaria, schengen

SURSA FOTO: Dreamstime

Aderare la Schengen, mai rapidă pentru Bulgaria și România! Un europarlamentar al țării vecine a făcut anunțul care îi bucură pe toți românii. Au spus data exactă. Când se va întâmpla?

Procesul de aderare la Schengen se va finaliza cel mai târziu pe 1 ianuarie 2025

Aderare la Schengen mai rapidă pentru Bulgaria și România. Acesta este anunțul făcut de către europarlamentarul bulgar de la PPE/GERB Andrei Novakov.

Până la încheierea acestui an, este prognozat că Bulgaria va deveni parte a spațiului Schengen și în ceea ce privește frontieră terestră, conform declarațiilor făcute de europarlamentar, în orașul Blagoevgrad, citat de postul de radio bulgar, BNR.

Andrei Novakov a afirmat că economia bulgară suferă pierderi semnificative, în valoare de mii de euro zilnic, din cauza așteptărilor la cozi în punctele de frontieră terestre din Europa.

Declarațiile sale vin în contextul în care politicianul a realizat, recent, traseul de la Vidin la Rotterdam cu un camion, conform informațiilor furnizate de Mediapol și citate de Rador Radio România.

El speră ca, până la finalul anului, atât Bulgaria, cât și România, să devină state membre cu drepturi depline în cadrul spațiului Schengen.

„Mă aştept să intrăm în Schengen cât mai curând posibil. Având în vedere faptul că ne aşteptăm să intrăm în zona euro de la 1 ianuarie 2025, este un termen limită rezonabil”, a precizat europarlamentarul bulgar.

Novakov a evidențiat faptul că Austria, care reprezintă în prezent singurul obstacol în calea aderării Bulgariei la Schengen, a traversat, de asemenea, un drum dificil.

Steagul Bulgariei lângă cel al României (SURSA FOTO: Dreamstime)

Andrei Novakov amintește că și Austria a aderat extrem de greu la spațiul Schengen

Andrei Novakov a amintit că Austria a avut dificultăți semnificative în a deveni parte a spațiului Schengen, întâmpinând opoziția Germaniei.

Reprezentantul Bulagriei a amintit că Austria s-a confruntat cu aceleași critici referitoare la gestionarea insuficientă a frontierelor externe.

În consecință, Austria a parcurs multe etape înainte de a se alătura spațiului Schengen, iar întregul proces a fost unul îndelungat, a subliniat Novakov.

El a adăugat că evoluția Europei depinde de configurarea viitoare a Parlamentului European, în urma alegerilor din acest an.

„Iată, aici poate ar trebui să ne amintim că Austria a intrat cu mare dificultate în spațiul Schengen după opoziția nu a oricui, ci a Germaniei, iar asta exact cu aceleași reproșuri că nu își protejează bine frontierele externe, așa că a intrat și ea în etape. Acest proces a durat ani de zile”, a spus Novakov.

El a oferit și o perspectivă asupra Parlamentului European, care se va confrunta, în acest an, cu alegeri.

„Așteptările sunt ca Parlamentul European să fie reînnoit. De obicei asta se întâmplă într-un procent cuprins între 40 și 60%. Desigur, am încredere și în ceea ce spun sociologii, că PPE va crește ca procent.

Acest lucru este foarte important pentru mine. Există un val de dreapta – atât conservatorii, cât și „ID” (extrema dreaptă Identitate și Democrație din PE), în Italia fac progrese destul de bune.

Ceea ce mă liniștește mai degrabă este că „valul verde” care inundase Europa, iar acum se află acum în locul al cincilea, al șaselea, al șaptelea”, a comentat Novakov.

Bariera la punctul de control dintre România si Bulgaria (SURSA FOTO: Dreamstime)

Europarlamentarul bulgar Ilhan Kiuchuk nu este de acord cu Andrei Novakov

Ilhan Kiuchuk este reprezentant al partidului Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți. El afirmă că toate relatările optimiste despre aderarea noastră în iunie la spațiul Schengen sunt neadevărate.

„În ultima perioadă, se impune teza cu privire la modul în care UE poate fi azi un jucător geopolitic. Adevărata discuție în Bulgaria în această primăvară va fi despre securitate ca venituri, politica demografică și coeziunea.

De ani de zile, s-a construit un consens național pe tema Schengen, am cerut aderarea deplină la Schengen, dar asta nu se poate întâmpla dintr-o dată din punctul de vedere al realităților de astăzi”, precizează Ilhan Kiuchuk.

El a evidențiat că guvernul actual depune eforturi pentru a consolida poziția națională a Bulgariei. Totodată, și pentru a atinge un consens susținut de toți politicienii bulgari în context internațional.

„Este greșit să spunem că nu ar fi trebuit să acceptăm oferta de intrare parțială, pentru că România ar fi acceptat-o. Iar o graniță între Bulgaria și România ar fi o decizie politică dezastruoasă pentru Bulgaria.

Acest lucru ne va plasa în periferia cea mai îndepărtată a UE. De acum înainte, rezonabil ar fi să lucrăm în 2024 cu toate eforturile noastre pentru o dată în 2025, pentru că poveștile îndulcite despre admiterea noastră în iunie sunt false”, a precizat europarlamentarul bulgar de la Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți, Ilhan Kiuchuk.